x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sharon aproape inculpat

Sharon aproape inculpat

30 Mar 2004   •   00:00

Premierul israelian, alaturi de intreaga clasa politica, sunt in fierbere: procurorul statului a recomandat inceperea unei urmariri judiciare la adresa premierului Ariel Sharon, pentru coruptie.

Motiv numai bun pentru adversarii politici, dar chiar si pentru unii ministri ai Cabinetului, de a cere demisia primului-ministru, implicat in nici mai mult, nici mai putin, de trei povesti cu iz de coruptie. Legea israeliana ii permite, insa, sefului Guvernului, sa ramana in functie, chiar daca este inculpat sau condamnat. Sharon a declarat ca vrea sa-si continue mandatul pana la incheierea legislaturii, in 2007.

Ariel Sharon nu e singur. Procurorul general a recomandat si inculparea fiului sau, Gilad, implicat in scandalul botezat „Insula greaca".

In 1998, Sharon, pe vremea aceea sef al diplomatiei, ar fi fost abordat de omul de afaceri David Appel - insarcinat cu strangerea de fonduri pentru Likud, partidul lui Sharon - pentru a promova un proiect turistic pe o insula din Grecia, prin intermediul lui Gilad, care ar fi primit mita pentru asta. Pana una-alta, cinci judecatori ai Curtii Supreme i-au cerut lui Gilad sa furnizeze politiei toate documentele referitoare la acest scandal. (Marina Constantinoiu)

×
Subiecte în articol: externe