x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Silvio Berlusconi, căsătorie de o zi cu o adolescentă

Silvio Berlusconi, căsătorie de o zi cu o adolescentă

12 Iun 2009   •   00:00
Silvio Berlusconi, căsătorie de o zi cu o adolescentă

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a încheiat, în primăvara anului 2008, o căsătorie de o zi cu o adolescentă, la vila sa din Sardinia. Afirmaţia aparţine fotografului Antonello Zappadu, care a precizat că există imagini de la acest eveniment.



Potrivit fotografului, există încă 5.000 de fotografii realizate la aeroportul Olbia şi la Vila Certosa (Sardinia) în perioada 2006 - 2009. Justiţia italiană a ordonat de curând confiscarea unei serii de fotografii controversate despre Silvio Berlusconi, relatează, în ediţiile online, Corriere della Sera şi La Repubblica, citate de Mediafax.

"Cele 700 de fotografii pe care mi le-au confiscat nu sunt singurele pe care le-am făcut. Ca să vă spun drept, între 2006 şi 2009 am făcut 5.000 de fotografii la aeroportul Olbia şi la Vila Certosa (a lui Berlusconi)", explică fotograful Antonello Zappadu într-un interviu acordat ziarului La Repubblica.

"Sunt imagini compromiţătoare din punct de vedere politic", dezvăluie fotograful. "Spre exemplu, există fotografii făcute în primăvara anului 2008 la încheierea unei căsătorii de o zi între Berlusconi şi o adolescentă, în curtea vilei din Sardinia. Sunt multe buchete de flori şi alte fete în jurul lor care aplaudă şi se distrează", dezvăluie Zappadu.

Fotograful susţine că există şi imagini în care apar elicoptere şi avioane ale statului folosite de Berlusconi şi de prietenii lui în scop personal. Pe 2 iunie, Procuratura din Roma anunţa că anchetează informaţiile potrivit cărora avioane militare ar fi fost folosite pentru transportarea unor prieteni ai premierului Silvio Berlusconi la o petrecere desfăşurată într-o vilă a acestuia din Sardinia.

"Am fotografii în care se văd zece fete coborând dintr-un elicopter", subliniază Zappadu, precizând că noile imagini vor fi publicate în curând, dar nu în Italia, unde primele fotografii au fost deja confiscate.

Silvio Berlusconi a fost implicat în mai multe scandaluri în ultima vreme, după ce presa a dezvăluit legăturile sale cu o adolescentă din Napoli, Noemi Letizia. După participarea lui Berlusconi, în vârstă de 72 de ani, la petrecerea de majorat a adolescentei, soţia premierului, Veronica Lario, a anunţat că va divorţa. Ulterior, fotograful Antonello Zappadu a publicat o serie de fotografii compromiţătoare realizate în vila lui Berlusconi din Sardinia. Justiţia italiană a decis confiscarea acestor imagini. (V.A.)

×
Subiecte în articol: externe berlusconi fotografii