x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Silvio Berlusconi îşi va executa pedeapsa sub formă de muncă în folosul comunităţii

Silvio Berlusconi îşi va executa pedeapsa sub formă de muncă în folosul comunităţii

15 Apr 2014   •   15:05
Silvio Berlusconi îşi va executa pedeapsa sub formă de muncă în folosul comunităţii

Fostul şef al guvernului italian Silvio Berlusconi îşi va executa pedeapsa, de un an de detenţie, sub formă de muncă în folosul comunităţii, a decis luni Tribunalul din Milano /nord/ privind aplicarea pedepselor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Berlusconi a fost condamnat definitiv în august 2013 la patru ani de închisoare, din trei au fost amnistiaţi, pentru fraudă fiscală /procesul Mediaset/. Avocaţii săi ceruseră săptămâna trecută ca el să beneficieze de executarea pedepsei mai degrabă prin muncă în folosul comunităţii decât prin arest la domiciliu, ceea ce i-ar oferi mai multă libertate de mişcare.

Nu se face însă nici o precizare în legătură cu modalităţile în care va avea loc munca în folosul comunităţii.

Ca urmare a vârstei sale, de 77 de ani, şi a faptului că nu este vorba de o crimă sângeroasă, Berlusconi nu riscă închisoarea, dar arestul la domiciliu este foarte restrictiv, i-ar fi limitat puternic deplasările şi l-ar fi obligat să se prezinte periodic la comisariatul de poliţie.

AFP notează că Berlusconi ţine foarte mult să nu-şi piardă prestigiul şi doreşte să participe la campania partidului său Forza Italia /de centru-dreapta/ pentru alegerile europene din 25 mai, în timp ce această formaţiune scade în popularitate.

×
Subiecte în articol: Silvio Berlusconi