x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Singurul continent pe care nu există coronavirus

Singurul continent pe care nu există coronavirus

06 Aug 2020   •   13:57
Singurul continent pe care nu există coronavirus

Singurul continent pe care nu există coronavirus este Antarctica. Oamenii de știință care vor merge în această regiune stau înainte în carantină, în Noua Zeelandă, transmite DPA.

Prima echipă de cercetători americani urmează să ajungă, vineri, în Noua Zeelandă. La sosire, ei vor rămâne în carantină timp de 14 zile, pe cheltuială proprie, şi vor fi testaţi de două ori pentru COVID-19 înainte de a porni spre Antarctica, la 24 august.

"Antarctica este singurul continent liber de COVID-19. Susţinerea staţiilor de cercetare din Antarctica prin intermediul Noii Zeelande este de importanţă critică pentru siguranţa şi binele oamenilor, inclusiv al neo-zeelandezilor şi pentru continuarea unor importante activităţi ştiinţifice pe termen lung", a spus Winston Peters, ministrul de Externe al Noii Zeelande.

Din cauza pandemiei, programele de cercetare din Antarctica au fost reduse doar la operaţiuni esenţiale de întreţinere şi de aprovizionare, fiind derulate doar activităţier ştiinţifice prioritare.

Un sezon de cercetare în Antarctica durează din august până în martie, cu participarea a peste 3.000 de cercetători şi personal auxiliar.

Din cauza pandemiei, doar 800 de persoane vor ajunge pe acest continent. Majoritatea sunt cercetători din Programul Antarctic al SUA, din Noua Zeelandă, Italia şi Coreea de Sud.

×
Subiecte în articol: coronavirus COVID antartica