x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Siria intră în războiul declaraţiilor dure: "Vom fi cimitirul invadatorilor occidentali"

Siria intră în războiul declaraţiilor dure: "Vom fi cimitirul invadatorilor occidentali"

28 Aug 2013   •   21:01
Siria intră în războiul declaraţiilor dure: "Vom fi cimitirul invadatorilor occidentali"

Premierul sirian, Wael al-Halqi, a avertizat ţările occidentale că Siria va fi "cimitirul invadatorilor" în cazul unei intervenţii militare.

"Siria va surprinde agresorii aşa cum a surprins în timpul războiului (israeliano-arab) din octombrie (1973) şi va fi cimitirul agresorilor", a afirmat premierul, citat de televiziunea publică.

Războiul din Octombrie, sau Războiul de Yom Kippur, a fost declanşat de o ofensivă-surpriză a Egiptului şi Siriei împotriva Israelului, provocând pierderi statului evreu înainte ca acesta să îl câştige, după trei săptămâni de lupte încrâncenate, soldate cu 2.650 de morţi.

Avertizarea regimului sirian vine în contextul în care mai multe ţări occidentale par pe punctul de a lansa o acţiune militară împotriva regimului pentru a-l "pedepsi", deoarece ar fi lansat un presupus atac chimic la 21 august.

"Ameninţările lor colonialiste nu ne vor teroriza din cauza voinţei şi hotărârii poporului sirian, care nu acceptă să fie umilit", a continuat premierul.

El a repetat că ţările occidentale mint imputând atacul regimului, ca să aibă pretext pentru un atac.

"Premierul asigură că ţările occidentale, în frunte cu Statele Unite, inventează scenarii mincinoase şi pregătesc pretexte fictive pentru a interveni militar în Siria", a anunţat televiziunea publică siriană.

×
Subiecte în articol: siria occident cimitir