x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Situaţia din Fâşia Gaza, din ce în ce mai gravă. Liga Arabă se reuneşte de urgenţă la Cairo

Situaţia din Fâşia Gaza, din ce în ce mai gravă. Liga Arabă se reuneşte de urgenţă la Cairo

12 Iul 2014   •   13:36
Situaţia din Fâşia Gaza, din ce în ce mai gravă. Liga Arabă se reuneşte de urgenţă la Cairo

Miniştrii de externe ai Ligii Arabe se vor reuni de urgenţă, luni, la Cairo, pentru a discuta situaţia din Fâşia Gaza, din ce în ce mai gravă în contextul raidurilor israeliene care se succed ca ripostă la tirurile de rachetă lansate din enclava palestiniană, relatează AFP, citată de Agerpres. Această reuniune de urgenţă a fost solicitată de Kuweit, ţara care asigură în prezent preşedinţia Ligii Arabe, a precizat sursa menţionată.

Ofensiva israeliană asupra Fâşiei Gaza a provocat de marţi moartea a peste 120 de palestinieni.

Egiptul, un mediator obişnuit în conflictele dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas, care controlează enclava palestiniană, are de data aceasta o poziţie mai rezervată. Cairo a afirmat vineri că eforturile sale pentru a stopa violenţele nu au dat rezultate şi în consecinţă a făcut apel a comunitatea internaţională să intervină.

Într-o convorbire telefonică avută joi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, preşedintele american Barack Obama a propus medierea SUA pentru a restabili calmul, exprimându-şi teama faţă de o posibilă escaladare a situaţiei.

Citește și 13 Apocalipse pe care le-am ratat și încă una, care va veni

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a făcut de asemenea apel la încetarea focului, dar atât premierul Netanyahu, cât şi liderul Hamas în Gaza, Ismail Haniyeh, nu par dispuşi deocamdată pentru încheierea unui armistiţiu.


×