x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Situaţia lui Puigdemont ar putea afecta relaţiile dintre Spania şi Belgia, consideră ministrul spaniol de externe

Situaţia lui Puigdemont ar putea afecta relaţiile dintre Spania şi Belgia, consideră ministrul spaniol de externe

08 Feb 2018   •   18:32
Situaţia lui Puigdemont ar putea afecta relaţiile dintre Spania şi Belgia, consideră ministrul spaniol de externe

 Prezenţa în Belgia a separatistului catalan Carles Puigdemont şi dorinţa acestuia de a conduce regiunea spaniolă Catalonia de la distanţă ar putea, pe termen lung, să afecteze 'relaţiile amicale' dintre Spania şi Belgia, a declarat joi pentru AFP ministrul spaniol de externe, Alfonso Dastis. 

'În principiu, (Puigdemont) poate duce o viaţă normală în Belgia', dat fiind că nu este vizat de un mandat de arestare european, a indicat ministrul spaniol. 'Nu considerăm sub nicio formă că se permit lucruri ilegale în Belgia', a adăugat el. 

Însă, dacă pretenţia lui Carles Puigdemont 'este de a conduce Catalonia de la distanţă, fără îndoială că va trebui la un moment dat să ne întrebăm până în ce punct aceasta se poate prelungi în timp fără a afecta relaţiile amicale dintre cele două state partenere' în cadrul Uniunii Europene, a afirmat Alfonso Dastis. 

'Este cert că, în termeni politici, acest lucru nu este confortabil nici pentru guvernul spaniol, nici pentru cel belgian', a punctat oficialul de la Madrid. 

Carles Puigdemont a părăsit Spania pentru Belgia cu câteva ore înainte ca justiţia spaniolă să declanşeze urmărirea penală împotriva lui pentru rebeliune şi deturnare de fonduri. 

La Bruxelles, el organizează conferinţe de presă, înregistrează alocuţiuni televizate pe reţele sociale şi încearcă să mobilizeze sprijin în Europa pentru cauza sa. 

Deşi destituit de guvernul central de la Madrid pe 27 octombrie, după ce parlamentul catalan proclamase independenţa provinciei, Carles Puigdemont a fost reales deputat la scrutinul regional de pe 21 decembrie. 

Lista pe care a candidat a ieşit pe primul loc între formaţiunile separatiste, iar Puigdemont vrea să fie învestit în fruntea executivului şi să conducă de la distanţă, pentru a evita să fie arestat de îndată ce va pune piciorul pe pământ spaniol 

Deocamdată însă, cele trei formaţiuni separatiste, care deţin majoritatea în parlamentul regional, nu au identificat o cale de a-l învesti fără a risca inculparea. Curtea Constituţională a prevenit că o învestire de la distanţă nu ar fi legală.

AGERPRES

×