x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Soarele are o "soră" geamănă, spun oamenii de ştiinţă

Soarele are o "soră" geamănă, spun oamenii de ştiinţă

17 Ian 2014   •   18:45
Soarele are o "soră" geamănă, spun oamenii de ştiinţă

O stea considerată "sora geamănă" a Soarelui, aflată la o distanţă de 2.500 de ani-lumină de Terra, a fost descoperită de curând de oamenii de ştiinţă.

 Deşi astronomii au descoperit peste 1.000 de exoplanete în ultimii ani, descoperirea recentă a trei planete extrem de fierbinţi într-un roi stelar aflat la 2.500 de ani-lumină depărtare de Terra, i-a entuziasmat pe cercetători, informează dailymail.co.uk. Una dintre cele trei exoplanete orbitează în jurul unei stele care este aproape identică cu Soarele nostru în ceea ce priveşte aproape toate caracteristicile sale.

Astronomii au folosit sistemul de telescoape HARPS din Chile, administrat de European Southern Observatory (ESO), alături de alte telescoape din lumea întreagă, pentru a descoperi cele trei planete care orbitează în jurul unor stele din roiul Messier 67 din constelaţia Racului.Aceasta este prima stea "geamănă" a Soarelui descoperită într-un roi stelar şi care are în jurul ei o planetă.

×
Subiecte în articol: soarele sora geamana terra