x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șoc: Trump şi-a dictat buletinul de sănătate

Șoc: Trump şi-a dictat buletinul de sănătate

03 Mai 2018   •   15:08
Șoc: Trump şi-a dictat buletinul de sănătate

Fostul medic din New York al lui Donald Trump a declarat că preşedintele american a dictat personal, în 2015, un certificat medical, prezentându-l pe cel care nu era încă candidat la învestitura republicană ca fiind cel „mai sănătos individ” ce ar putea deveni într-o bună zi liderul SUA.

„El a dictat întreaga scrisoare. Nu eu am redactat acest buletin”, a declarat, la CNN, Harold Bornstein. Medicul, care nu a putut fi contactat, a spus acelaşi lucru şi pe canalul NBC. În acest certificat, semnat de doctorul Bornstein şi publicat la sfârşitul lunii decembrie de către echipa de campanie a lui Trump, se poate citi că presiunea arterială şi rezultatele analizelor de laborator obţinute de Trump sunt „surprinzător de excelente” şi că „forţa şi rezistenţa sa fizică sunt extraordinare”. „Dacă va fi ales, Donald Trump va putea spune, fără echivoc, că este persoana cea mai sănătoasă aleasă vreodată la preşedinţia” SUA, se mai arăta în textul, citat de Reuters și AFP. „Trump a dictat scrisoarea, i-am spus ce nu poate să facă”, a afirmat Bornstein, care până recent susţinea că a scris acest certificat în grabă, între doi pacienţi.

Bornstein l-a acuzat pe Keith Schiller, o fostă gardă de corp a lui Trump, că i-a căutat prin birou pentru a sustrage dosarul medical al prestigiosului său pacient, după ce acesta devenise preşedinte.

 

 

×
Subiecte în articol: Donald Trump buletin sanatate