x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Socialiștii au câștigat la Chișinău

Socialiștii au câștigat la Chișinău

05 Noi 2019   •   18:30
Socialiștii au câștigat la Chișinău

Candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), Ion Ceban, s-a impus în alegerile locale pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău, câştigând al doilea tur desfăşurat, duminică, în faţa reprezentantului Blocului ACUM, Andrei Năstase (foto).

Potrivit datelor centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor în cele 307 secţii de votare din capitala Republicii Moldova, Ceban a fost susţinut de 52,39% dintre votanţi, în timp ce contracandidatul său a primit încrederea a 47,61% dintre alegători. Practic, candidatul socialiştilor a avut un total de 123.807 voturi, cu 11.294 mai mult decât pro-europeanul Năstase, care a acumulat 112.513 voturi. Prezenţa la vot în turul al doilea al alegerilor locale pentru funcţia de primar al capitalei a fost de 37,78%. Datele publicate de CEC arată că la urne s-au prezentat doar 240.574 din cei peste 636.000 de alegători înscrişi pe listele electorale permanente. Dintre votanţi, 55,66% au fost femei, în timp ce 44,34% au fost bărbaţi. Pe categorii de vârstă, cea mai mare pondere a votanţilor din Chişinău au între 56 şi 70 de ani (33,29%), în timp ce cea mai scăzută rată de prezenţă a fost la categoria cuprinsă între 18 şi 25 de ani (5,75%). Victoria în premieră a candidatului unui partid prorus la alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău se explică în primul rând prin coaliţia la nivel central dintre PSRM şi Blocul ACUM, pro-european, dar şi prin campania electorală mult mai vizibilă a lui Ceban, spun analişti politici, citaţi de Radio Chişinău.

 

Ion Ceban a anunţat, luni, că se va suspenda din calitatea de membru al PSRM, imediat după ce va fi învestit în funcţie

Ceban a declarat că vrea să fie „primarul tuturor”

×