x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Somalia. Atentat sinucigaş împotriva unui convoi al UE

Somalia. Atentat sinucigaş împotriva unui convoi al UE

01 Oct 2018   •   17:15
Somalia. Atentat sinucigaş împotriva unui convoi al UE

Un convoi blindat al forţelor Uniunii Europene a fost ţinta unui atentat sinucigaş cu bombă comis luni în capitala somaleză Mogadiscio de gruparea islamistă Al Shabaab, iar trei persoane au fost ucise şi alte patru au fost rănite în atac, au declarat surse din cadrul poliţiei şi serviciilor de urgenţă, relatează Reuters. Un ofiţer de poliţie somalez a declarat pentru dpa că patru elevi care se aflau în apropiere au fost ucişi în explozie. 

Gruparea islamistă Al Shabaab, care urmăreşte să înlăture puterea centrală sprijinită de Occident şi să-şi impună propria guvernare, bazată pe interpretarea strictă a legii islamice sharia, comite cu regularitate atacuri asupra clădirilor guvernamentale, hotelurilor şi restaurantelor în acest stat volatil din Cornul Africii. 

Gruparea a revendicat atacul la postul său de radio, afirmând că a ucis sau rănit membri ai forţelor UE. Cu toate acestea, ofiţerul de poliţie a afirmat că în atac au fost ucişi numai civili. 

"Doi civili au fost ucişi şi alţi patru răniţi", a afirmat un oficial de la serviciul de ambulanţă. 

Poliţia a precizat că atacatorul a murit şi el în explozie. 

Un martor a afirmat că în atacul cu bombă a fost avariat un vehicul care purta steguleţe ale Italiei. 

Armata italiană a afirmat că un convoi format din cinci vehicule care se întorceau dintr-o misiune de antrenament a fost atacat, însă niciun militar nu a fost ucis sau rănit. 

"Vehiculul, cu patru soldaţi la bord, a fost uşor avariat şi s-a întors la bază", a spus sursa citată. 

Vehicule blindate ale forţelor UE sunt adesea văzute pe străzile capitalei Mogadiscio, unde militari ai UE instruiesc ofiţeri somalezi. Uniunea Europeană este unul din principalii finanţatori ai forţei de menţinere a păcii AMISOM, sub mandat al Uniunii Africane, care acordă ajutor guvernului somalez în lupta împotriva islamiştilor.

AGERPRES

×