x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania va finaliza livrarea a 400 de bombe cu ghidaj laser către Arabia Saudită

Spania va finaliza livrarea a 400 de bombe cu ghidaj laser către Arabia Saudită

13 Sep 2018   •   12:16
Spania va finaliza livrarea a 400 de bombe cu ghidaj laser către Arabia Saudită

Spania va livra în cele din urmă 400 de bombe de precizie Arabiei Saudite, după ce pusese sub semnul întrebării acest contract controversat din cauza războiului din Yemen, a anunţat joi şeful diplomaţiei spaniole Josep Borrell, potrivit AFP. 

"În final, s-a luat decizia de a livra aceste bombe pentru a onora un contract din 2015 (...) şi în care nu am descoperit nicio neregulă care să justifice nepunerea sa în aplicare", a declarat Borrell la postul de radio Onda Cero. 

"Trebuie onorat acest contract", a adăugat ministrul socialist. 

Pe fondul temerilor privind o criză diplomatică între Madrid şi Ryad, aliaţi vechi, Margarita Robles, ministrul spaniol al Apărării, s-a arătat luni dispusă să deblocheze acest contract care vizează livrarea a 400 de bombe cu ghidaj laser pentru o valoare de 9,2 milioane de euro. 

Guvernul anunţase totuşi la 4 septembrie că renunţă să mai livreze aceste bombe deja plătite, decizie survenită după o serie de bombardamente în Yemen, în august, ale coaliţiei pro-guvernamentale conduse de Arabia Saudită în care au murit zeci de copii. 

Pe plan comercial, decizia de anulare punea în pericol un contract mult mai important: comanda a cinci corvete, pentru 1,8 miliarde de euro, care ar trebui construite de către compania publică spaniolă de şantiere navale Navantia, în Andaluzia, bastion socialist. 

În ultimele zile, salariaţii au manifestat acolo de teama că îşi vor pierde locul de muncă în cazul în care comanda corvetelor nu ar fi finalizată. 

Întrebat despre criticilor unor ONG-uri, care se tem ca aceste arme să nu fie folosite pentru a bombarda civili, Josep Borrell a răspuns că acest tip de bombă este o armă "de o precizie extraordinară, de mai puţin de un metru", care "nu produce daune colaterale".AGERPRES

×