x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sri Lanka angajează doi călăi, după reintroducerea pedepsei cu moartea. Măsura, luată pentru combaterea traficului cu droguri

Sri Lanka angajează doi călăi, după reintroducerea pedepsei cu moartea. Măsura, luată pentru combaterea traficului cu droguri

de Emil Neacşu    |    13 Feb 2019   •   15:32
Sri Lanka angajează doi călăi, după reintroducerea pedepsei cu moartea. Măsura, luată pentru combaterea traficului cu droguri

Autorităţile Penitenciarelor din Sri Lanka au anunţat că angajează doi călăi după ce preşedintele ţării a anunţat că reintroduce, după 43 de ani, pedeapsa cu moartea. Decizia reintroducerii pedepsei capitale a fost considerată necesară pentru a combate traficul cu droguri, care a dus la creşterea crimelor în această naţiune insulară din Oceanul Indian. Anunţurile de angajare au fost publicate deja în cel mai mare ziar din ţară. Cei care vor să lucreze în domeniu trebuie să aibă un caracter moral excelent şi putere metală, aptitudini care urmează să fie verificate de către o comisie. Candidaţii trebuie să fie sri-lankezi, cu vârste între 18 şi 45 de ani, iar pentru munca lor vor încasa un salariu lunar de 203 dolari americani. 

Preşedintele Maithripala Sirisena a anunţat că peste două luni vor fi executaţi condamnaţii pentru trafic de droguri şi a promis că îi va trata cu mai multă duritate pe traficanţi, după modelul din Filipine. Sirisena a fost în vizită în Filipine în luna ianuarie şi a lăudat activitatea preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte în combaterea traficului de droguri. Mii de traficanţi de droguri au fost executaţi în ultimii doi ani, de când Duterte a ajuns preşedinte. În închisorile din Sri Lanka sunt 1.299 de deţinuţi condamnaţi pentru trafic de droguri, care, potrivit noii conjuncturi politice, urmează să fie executaţi. 

×
Subiecte în articol: pedeapsa cu moartea sri lanka