x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SRI vorbeşte despre “situaţie excepţională” în criza ostaticilor din Algeria

SRI vorbeşte despre “situaţie excepţională” în criza ostaticilor din Algeria

de Agerpres    |    17 Ian 2013   •   14:32
SRI vorbeşte despre “situaţie excepţională” în criza ostaticilor din Algeria

Unul sau mai mulţi români au fost luaţi ostatici în Algeria, motiv pentru care la nivel naţional a fost constituită o celulă de criză din care face parte şi Serviciul Român de Informaţii, situaţia fiind una “excepţională”, a declarat, joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

“S-a format o celulă de criză din care Serviciul Român de Informaţii face parte, alături de celelalte instituţii din cadrul SNPCT (Sistemul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului). Celula de criză s-a format imediat cum s-a aflat la nivel naţional despre această chestiune. Este o situaţie excepţională, dat fiind faptul că există şi cetăţeni români răpiţi, nu ştiu dacă unul sau doi, nu comentăm”, a spus Sava.

România este menţionată printre ţările de provenienţă a celor peste 40 de ostatici capturaţi miercuri în Algeria ca represalii la intervenţia aeriană şi terestră a militarilor francezi împotriva bastioanelor islamiste din Mali, transmite joi AFP, care îl citează pe unul dintre răpitori.

Răpitorul, prezentat sub pseudonimul Abou al-Baraa, a dat asigurări că numărul ostaticilor este de circa 41, iar aceştia provin din 12 ţări: Norvegia, Franţa, SUA, Marea Britanie, România, Columbia, Thailanda, Filipine, Irlanda, Japonia, Coreea de Sud şi Armenia.

Abou al-Baraa a indicat că gruparea se află în contact cu conducerea sa din Mali şi că principala sa revendicare este un schimb de prizonieri.

×
Subiecte în articol: SRI situatie exceptionala ostativi algeria