x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe STARE DE URGENŢĂ în California

STARE DE URGENŢĂ în California

18 Aug 2016   •   13:10
STARE DE URGENŢĂ în California

Un incendiu imens se propagă cu toată viteza la est de Los Angeles mistuind peste 12.000 de hectare de pădure în doar 24 de ore şi provocând evacuarea a peste 82.600 de persoane din California, unde a fost declarată stare de urgenţă, informează agenţia France Presse (AFP).

Focul a început marţi dimineaţa din motive încă necunoscute, înainte de a se propaga spre zonele montane uscate din comitatul San Bernardino, la o sută de kilometri de Los Angeles.

În 12 ore incendiul a ars peste 7.200 de hectare. În conformitate cu o actualizare de miercuri privind situaţia incendiului, aceasta mistuise 12.000 de hectare, în ciuda mobilizării a peste 1.300 de pompieri.

"Avem tufişuri foarte uscate, un combustibil foarte dens, ceea ce îi permite să se mişte foarte repede", a explicat pentru AFP, Lynne Tolmachoff, purtătorul de cuvânt al agenţiei californiene de informaţii cu privire la incendii 'Calfire'. "Este foarte periculos pentru public, cât şi pentru pompieri", a atras atenţia sursa citată.

Mai mult de 34.500 de case şi clădiri sunt ameninţate, staţiunea montană Wrightwood şi mai multe tronsoane de autostradă au fost închise.

Starea de urgenţă a fost decretată marţi de guvernatorul Californiei, Jerry Brown, făcându-se apel la mobilizarea de resurse suplimentare.

Echipele de intervenţie dispun de 152 de vehicule, zece bombardiere cu apă şi opt elicoptere. Sunt de aşteptat întăriri ale acestei echipe cu oameni şi echipamente.

Doi pompieri au fost răniţi uşor după ce au fost înconjuraţi de foc, dar s-au întors pe 'frontul' luptei cu incendiile după ce au primit îngrijiri la spital.

California se confruntă de cinci ani cu o secetă record. La aceasta se adaugă un val de căldura în partea de sud a acestui stat, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius şi cu vânturi sezoniere violente, ceea ce creează o situaţie favorabilă propagării rapide a focului, zeci de incendii devastatoare având loc în ultimele săptămâni în California.

La nivelul întregului teritoriu al SUA, miercuri ardeau 22 de mari incendii, mai ales în statele din vest, dintre care şase în California, patru în Wyoming şi câte trei în Colorado şi Montana, potrivit site-ului National Interagency Fire Center (NIFC). În aceste incendii au fost distruse peste 111.000 de hectare, mai notează AFP.

AGERPRES

×