x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Stat Islamic pregătește copiii-teroriști

Stat Islamic pregătește copiii-teroriști

01 Aug 2016   •   14:29
Stat Islamic pregătește copiii-teroriști

Copiii cetățenilor străini veniți să lupte alături de jihadiștii din Stat Islamic (SI) în Siria și Irak sunt antrenați să devină “generația următoare” de teroriști, avertizează Europol, organizația pentru combaterea criminalității la nivel european. SI popularizează utilizarea copiilor drept luptători, atentatori sinucigași sau călăi, prin imagini video difuzate de rețeaua de propagandă a teroriștilor.

Atât în Europa, cât și în Statele Unite, există “o îngrijorare crescândă” față de numărul tot mai mare al copiilor care ajung să fie formați de teroriști în teritoriile ocupate de SI, fie că sunt aduși de cetățeni occidentali care împărtășesc doctrina jihadistă, fie că urmează să fie născuți în zonele controlate de islamiștii radicali, se arată în raportul anual al Europol asupra criminalității în UE. Acești copii cu “creierul spălat”, crescuți și îndoctrinați cu ură față de Occident, se vor întoarce într-o zi în Europa, unde vor pune în pericol securitatea continentului și vor propaga, la rândul lor, terorismul, susține raportul Europol, citat de “The independent”. Între aceștia se numără 50 de copii britanici, care trăiesc în “califat”, unde se află, de asemenea, 31.000 de femei jihadiste gravide, mai arată “The Independent”, citând datele oferite de grupul britanic de reflecție “Quilliam Foundation”.  Publicația prezintă cazul unui copil de patru ani, fiul unei femei din Londra plecată să lupte în Siria, care pare să arunce în aer o mașină cu trei prizonieri. “Îi vom ucide pe necredincioși”, spune copilul, îmbrăcat în militant SI, într-un video difuzat de rețeaua teroristă. Copilul apare alături de un adolescent cu accent britanic, ce îi amenință pe cetățenii statelor din coaliția internațională, care bombardează teritoriile controlate de SI. Un alt jihadist britanic, care a reușit să păcălească serviciile de informații fugind în Siria, a postat imagini cu fiul său nou-născut, într-o mână, și o armă în cealaltă, declarând că băiatul lui “este o nouă adiție măreață adusă SI și, cu siguranță, nu este cetățean britanic”. Alți luptători islamiști au postat imagini cu copii care aveau asupra lor grenade sau pistoale. Potrivit datelor oferite de guvernul de la Londra, cel puțin 850 de persoane aflate pe o listă a suspecților la adresa securității naționale au plecat din Marea Britanie și s-au alăturat jihadiștilor din Siria. Aproximativ 15 la sută dintre aceștia au fost uciși, iar jumătate s-au întors în Regatul Unit. Conform Europol, circa 5.000 de europeni au călătorit în Siria și Irak pentru a lupta de partea SI.

90 de copii, uciși în luptă

Un raport al instituției academice americane Centrul de Combatere a Terorismului arată că, într-un an, cel puțin 89 de copii au fost uciși luptând pentru SI, cei mai mulți dintre aceștia în Irak și Siria. Majoritatea lor au fost folosiți pentru a conduce și detona mașini sau camioane în obiective militare sau de securitate, în timp ce alții au fost omorâți în luptă și în atacuri sinucigașe contra civililor.

Liderii SI îi consideră pe copii arme “cruciale”, deoarece pot fi îndoctrinați și manevrați foarte ușor

“Acești copii reprezintă atât o amenințare imediată, cât și un pericol pe termen lung. Îndoctrinarea lor educațională dă naștere la ura contra Occidentului și etichetează restul statelor drept ilegitime”, Nikita Malik, cercetător la “Quilliam Foundation”

×