x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele europene care au început ridicarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus

Statele europene care au început ridicarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus

04 Mai 2020   •   11:34
Statele europene care au început ridicarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus
Sursa foto: pixabay.com

Mai multe state europene au început ridicarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus începând din 4 mai. Printre acestea se află și unele dintre cele mai afectate țări, unde numărul infectărilor și al deceselor au atins cote alarmante, relatează dpa.

Italia a redeschis sectorul de construcții și cel manufacturier. Barurile și restaurantele își pot livra produsele prin sistem catering. Oamenilor le sunt permise vizitele la prieteni și rude, precum și exercițiile în aer liber. 

Parcurile şi cimitirele s-au deschis, iar înmormântările vor avea loc în prezența unui grup restrâns de persoane.

Guvernul italian a promis şi alte măsuri de relaxare, în luna mai, dacă rata infectărilor rămâne scăzută.

Germania trece la cea de-a doua etapă de ridicare a restricțiilor. Este permisă funcționarea saloanelor de coafură și frizerie, în condiții stricte de igienă. 

În mai multe landuri s-au redeschis școlile. 

Oamenii se pot întâlni în aer liber, la o distanţă de 1,5 metri.

Landul central Saxonia-Anhalt, unde s-au înregistrat relativ puține cazuri de infectări, permite populației să se întâlnească în grupuri de până la cinci persoane. 

Austria a deschis școlile. Circa 100.000 de elevi din ultimul an se vor întoarce la cursuri, pentru prima dată de la sfârşitul lunii martie. 

Persoanele în vârstă din centrele de îngrijire pot primi vizitatori, deşi vor rămâne în vigoare unele restricţii.

Belgia a decis continuarea lucrului de acasă. Unele companii industriale sau business-to-business îşi reiau activităţile, în condiţii speciale.

Magazinele de materiale textile se redeschid datorită rolului lor în producţia de măşti.

Populația poate să facă sport, alături de două persoane din afara familiei, respectând distanţa.

Grecia impune purtarea obligatorie a măștilor în transportul public, spitale, la cabinetele medicale, în caz contrar aplicându-se amenzi.

Saloanele de coafură şi de frizerie, magazinele de produse electronice şi librăriile s-au deschis.

Deşi oamenii vor putea să iasă din nou din casă şi să se deplaseze liber, vor exista limite. Persoanele trebuie să rămână pe raza localităţilor lor.

Locuitorii din insule nu vor putea să se deplaseze în Grecia continentală.

Polonia redeschide hoteluri şi centre comerciale, însă acestea nu pot primi, deocamdată, decât o persoană la o suprafață de 15 metri pătraţi.

Zonele de mâncare, centrele de fitness şi locurile de joacă din centrele comerciale rămân închise.

Hotelurile se redeschid, cu condiţia respectării regulilor de siguranţă. Piscinele şi centrele de fitness din hoteluri vor fi închise.

Librăriile şi muzeele vor fi deschise. 

Ungaria a impus respectarea distanţării sociale şi purtatul măştii rămân în vigoare

Pentru persoanele care nu locuiesc în Budapesta multe restricții rămân în vigoare.

Alte state care au ridicat de astăzi mai multe restricții sunt Spania, Serbia, Croația, Lituania, Cipru, Islanda și Luxemburg. 



 

×
Subiecte în articol: europa ridicare restrictii