x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele UE acceptă ca noua Comisie Europeană să fie învestită fără comisar britanic

Statele UE acceptă ca noua Comisie Europeană să fie învestită fără comisar britanic

22 Noi 2019   •   21:50
Statele UE acceptă ca noua Comisie Europeană să fie învestită fără comisar britanic

Ambasadorii statelor UE au acceptat vineri ca noua Comisiei Europeană condusă de Ursula von der Leyen să-şi înceapă activitatea pe 1 decembrie fără un comisar britanic, după ce guvernul de la Londra a refuzat până în prezent să propună un nume, transmite agenţia EFE.

La reuniunea de vineri, ambasadorii celor 27 de state membre ale UE (fără Regatul Unit) au aprobat un text cu numele celor 27 de membri ai viitoarei Comisii Europene, care mai are nevoie şi de votul favorabil al Parlamentului European, programat pentru miercuri.

Întrucât Brexitul a fost amânat până pe 31 ianuarie, în virtutea tratatelor europene Regatul Unit este obligat - la fel ca toate statele membre UE - să numească un comisar european.

Cum Londra nu a dat curs unei cereri în acest sens adresate de Comisia Europeană, aceasta a deschis pe 14 noiembrie o procedură de infringement împotriva Regatului Unit şi a dat Londrei termen până în această vineri la miezul nopţii să răspundă favorabil, ameninţând că în caz contrar va avansa în această procedură a cărei ultimă etapă este sesizarea Curţii de Justiţie a UE.

Guvernul britanic condus de Boris Johnson a transmis instituţiilor europene o scrisoare în care menţionează că, în conformitate cu normele preelectorale britanice, în mod normal nu se pot face numiri pentru posturi internaţionale înaintea unui scrutin, iar britanicii sunt chemaţi la urne pe 12 decembrie pentru alegeri legislative anticipate.

Comisia Europeană a analizat acest răspuns şi „consideră că Regatul Unit îşi încalcă obligaţiile din Tratatul UE”, a indicat executivul comunitar într-un comunicat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit Marea Britanie