x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele UE din Consiliul de Securitate al ONU cer încetarea ofensivei turce în Siria

Statele UE din Consiliul de Securitate al ONU cer încetarea ofensivei turce în Siria

10 Oct 2019   •   22:08
Statele UE din Consiliul de Securitate al ONU cer încetarea ofensivei turce în Siria

Cei cinci membri ai UE din Consiliul de Securitate al ONU au cerut joi Turciei „să înceteze acţiunea sa militară unilaterală” în Siria, într-o declaraţie dată publicităţii la finalul unei reuniuni de urgenţă cu uşile închise a acestui for, relatează AFP.

În acest moment, cele cinci ţări europene - Franţa, Germania, Belgia, Marea Britanie, Polonia - nu au reuşit să atragă adeziunea partenerilor lor din Consiliul de Securitate pentru declaraţia lor, potrivit unor diplomaţi.

Conform unuia dintre aceşti diplomaţi, SUA intenţionează să propună o poziţie comună în Consiliu ulterior, dar aceasta s-ar putea lovi de opoziţia Rusiei, cu excepţia situaţiei în care se va veni cu un text mai puțin dur.

Cererea de încetare a operaţiunii turce se explică prin faptul „că nu credem că aceasta va rezolva preocupările de securitate ale Turciei”, se menţionează în declaraţia europeană. Textul subliniază că europenii „sunt profund preocupaţi” de ofensiva turcă, fără a o condamna totuşi.

Într-o declaraţie separată, ambasadoarea americană la ONU, Kelly Craft, a afirmat că dacă Turcia, în operaţiunile sale, nu va proteja „persoanele vulnerabile” sau „nu va garanta că gruparea Stat Islamic nu va exploata situaţia pentru a se reconstitui”, atunci „vor exista consecinţe”. Ea nu a precizat însă care vor fi acestea.

Diplomata americană a repetat poziţia Washingtonului, respectiv că preşedintele Donald Trump, retrăgând militari din nordul Siriei, „nu a sprijinit în niciun fel” ofensiva turcă în această ţară.

„Turcia are acum responsabilitatea de a se asigura că toţi combatanţii din Stat Islamic arestaţi rămân în închisoare”, a mai spus Kelly Craft.

În declaraţia lor, europenii estimează că acţiunea militară turcă riscă „să favorizeze o reapariţie a Stat Islamic, care rămâne o ameninţare semnificativă pentru securitatea regională, internaţională şi europeană”.

„Este improbabil ca aşa numita «zonă de securitate» pe care Turcia intenţionează să o creeze în nord-estul Siriei va corespunde criteriilor internaţionale pentru o revenire a refugiaţilor”, în mod voluntar şi în siguranţă, au mai precizat ei. „Orice tentativă pentru o schimbare demografică ar fi inacceptabilă”, au apreciat diplomaţii semnatari.

Într-o scrisoare trimisă miercuri Consiliului de Securitate, Turcia a subliniat că operaţiunile sale au loc în cadrul „dreptului la autoapărare prevăzut de articolul 51 al Cartei ONU”, pentru „a contracara o ameninţare teroristă iminentă, a asigura securitatea frontierelor turce şi a-i neutraliza pe terorişti”.

„Ca şi în cazul precedentelor operaţiuni antiteroriste, răspunsul Turciei va fi proporţionat, măsurat şi responsabil”, precizează scrisoarea, care mai notează că ofensiva vizează şi „facilitarea unei întoarceri în siguranţă şi voluntară a sirienilor strămutaţi”.

AGERPRES

×