x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Stiglitz: Ieşirea Germaniei din zona euro, o soluţie pentru salvarea monedei unice

Stiglitz: Ieşirea Germaniei din zona euro, o soluţie pentru salvarea monedei unice

04 Oct 2010   •   00:00
Stiglitz: Ieşirea Germaniei din zona euro, o soluţie pentru salvarea monedei unice

Viitorul monedei euro este sumbru, iar relansarea economiei europene este ameninţată de "valul măsurilor de austeritate", care poate duce chiar la o revenire a crizei economice, a declarat profesorul american de economie Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel.

"Sunt atât de multe ţările care aplică prematur reduceri ale cheltuielilor, încât cererea agregată mondială riscă să scadă, iar creşterea se va încetini, ducând poate chiar la un nou val de recesiune", a afirmat laureatul premiului Nobel, citat de cotidianul britanic Sunday Telegraph.

"Respectând regulile jocului, Spania trebuie acum să îşi reducă cheltuielile, ceea ce va duce, aproape sigur, la creşterea în şi mai mare măsură a şomajului. Pe măsură ce economia sa încetineşte, îmbunătăţirea situaţiei fiscale a Spaniei poate fi minimă. Spania poate intra în aceeaşi spirală mortală care a afectat Argentina cu un deceniu în urmă. Argentina a început să crească economic numai după ce moneda sa naţională nu a mai fost legată de dolarul american", a declarat Joseph Stiglitz, potrivit Agerpres.

"Până în prezent, Spania nu a fost atacată de speculatori, dar asta poate fi numai o problemă de timp", a avertizat fostul economist şef al Băncii Mondiale.

Referitor la situaţia euro, profesorul american consideră că nevoile diferite, ale unor ţări cu mari excedente comerciale, cum este Germania, diferă de cele ale unor state precum Portugalia, Irlanda şi Grecia, care înregistrează deficite, ceea ce face "ca moneda unică să fie supusă unor presiuni intense, cărora s-ar putea să nu le supravieţuiască".

Joseph Stiglitz consideră că un mod de a salva moneda euro ar fi ca Germania să părăsească zona euro, permiţând acestei valute să se devalorizeze şi să ajute astfel statele care se luptă să exporte mai mult.

"Statele care au o monedă comună au şi o rată de schimb fixă reciprocă, renunţă, astfel, la un instrument important de ajustare', consideră profesorul american. 'Atâta timp cât nu se produc şocuri, euro va fi liniştit. Testul va urma când una sau mai multe ţări vor fi confruntate cu o recesiune", a declarat Joseph Stiglitz.


×
Subiecte în articol: economic