x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

13 Mar 2009   •   00:00

13 martie 2009



SPĂLARE DE BANI LA WASHINGTON
Un fost adjunct al noului responsabil pentru tehnologia informaţiei, numit de preşedintele american Barack Obama, a fost arestat de FBI, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei federale, citat de AFP. Expert în securitatea sistemelor de informaţii în echipa primarului Washingtonului, Adrian Fenty, Yusuf Acar a fost arestat împreună cu un alt bărbat, a precizat Katherine Schweit. Acar a fost adjunctul lui Vivek Kundra, în vârstă de 34 de ani, numit la 5 martie responsabil pentru tehnologia informaţiilor şi desemnat să se ocupe de politica federală de investiţii şi control în acest domeniu. Cealaltă persoană arestată este Sushil Bansal, directorul companiei Advanded Integrated Technologies Corp (ATIC). Potrivit cotidianului Washington Post, cei doi vor fi urmăriţi pentru "spălare de bani". Cotidianul citează o sursă care afirmă că Acar a "solicitat şi a acceptat mită din partea lui Bansal şi a adus contracte companiei sale". Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, a recunoscut că este vorba despre o afacere "gravă". (M.F.M.)

DRONĂ IRANIANĂ DOBORĂTĂ
Un avion de vânătoare al US Air Force a doborât o dronă iraniană deasupra teritoriului irakian, au declarat surse militare americane, citate de Danger Room. Incidentul a avut loc luna trecută, susţin sursele, care nu au oferit detalii. Reprezentanţi ai Coaliţiei multinaţionale din Irak nu au comentat.
Danger Room a precizat că armata americană a acuzat deseori Iranul că înarmează şi antrenează grupări militante din Irak, miliţiile şiite folosind în numeroase rânduri rachete de provenienţă iraniana, iar grupările sunnite atacând vehicule militare americane cu bombe făcute în Iran. Potrivit Globalsecurity.org, Iranul a construit mai multe aparate de zbor fără pilot (drone), între care Ababil şi Misrad. Ambele modele au fost livrate organizaţiei Hezbollah, care le-a folosit împotriva Israelului în 2006. (MFM)

FAVORIT LA KIEV
Ambasadorul Ucrainei la Moscova, Kostiantin Hrişenko, este considerat un posibil candidat pentru funcţia de ministru de Externe, potrivit unei surse din cadrul Preşedinţiei de la Kiev, citată de pagina online a agenţiei Interfax Ucraina. Preşedintele Viktor Iuşcenko a promis că va anunţa numele candidatului pentru funcţia de ministru de Externe la 17 martie. Ministrul ucrainean de Externe, Volodimir Ohrizko, a fost demis de Parlament la 3 martie. (M.F.M.)

ŞEFUL SONY DIN FRANŢA, SECHESTRAT
Preşedintele filialei franceze a companiei Sony, Serge Foucher, a fost reţinut toată noaptea într-o fabrică de salariaţii nemulţumiţi de valoarea indemnizaţiilor de concediere. Foucher, care se întâlnise joi cu cei 311 salariaţi înainte de închiderea uzinei, prevăzută pentru 17 aprilie, şi-a petrecut noaptea în sala de şedinţe, a declarat delegatul sindicatului CGT, Patrick Hachaguer, citat de AFP. "Sunt mulţumit că am fost eliberat şi că am ieşit la lumina zilei", a declarat Foucher când a ieşit din fabrică, vineri dimineaţă. (M.F.M.)


ROMÂNIA - UCRAINA

Problemele din relaţiile ucraineano-române s-ar putea transfera din planul informaţional şi diplomatic în cel politic, a declarat preşedintele Comisiei parlamentare ucrainene pentru apărare şi securitate naţională, Anatoli Gritsenko, citat de publicaţia Vikna-Odesa, preluată de Mediafax. El a reamintit şi declaraţiile făcute de preşedintele român, Traian Băsescu, în legătură cu Basarabia şi Bucovina, considerate drept pretenţii teritoriale asupra Ucrainei. "Din nefericire, puterea noastră este slabă şi nu s-a dovedit capabilă să răspundă acestor declaraţii. Una este când astfel de declaraţii sunt făcute de liderul unui partid politic extremist şi alta când sunt făcute de preşedintele unei ţări vecine, şi aceste declaraţii nu primesc răspunsul adecvat", a spus el.

SENTINŢĂ
Trei ani de închisoare a primit jurnalistul irakian care a aruncat cu un pantof în fostul preşedinte american George W. Bush. Curtea Penală Centrală din Bagdad a pronunţat ieri sentinţa pentru acuzaţia de "agresiune împotriva unui şef de stat străin aflat în vizită oficială". La 14 decembrie 2008, Muntazer al-Zaidi (30 de ani) l-a agresat pe cel mai puternic om al lumii, aflat în vizită la Bagdad pentru a-şi lua rămas-bun la sfârşit de mandat. Al-Zaidi s-a ridicat şi i-a strigat preşedintelui american: "Este sărutul de adio, câine", apoi şi-a aruncat pantofii către el. Ulterior, a fost reţinut şi trimis după gratii într-o închisoare din Zona Verde, cel mai securizat sector din Capitala irakiană. Ieri-dimineaţă, jurnalistul postului de televiziune al-Baghdadiya a pledat nevinovat. (A.A.)

SPĂLARE DE BANI LA WASHINGTON

Un fost adjunct al noului responsabil pentru tehnologia informaţiei, numit de preşedintele american Barack Obama, a fost arestat de FBI, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei federale, citat de AFP. Expert în securitatea sistemelor de informaţii în echipa primarului Washingtonului, Adrian Fenty, Yusuf Acar a fost arestat împreună cu un alt bărbat, a precizat Katherine Schweit. Acar a fost adjunctul lui Vivek Kundra, în vârstă de 34 de ani, numit la 5 martie responsabil pentru tehnologia informaţiilor şi desemnat să se ocupe de politica federală de investiţii şi control în acest domeniu. Cealaltă persoană arestată este Sushil Bansal, directorul companiei Advanded Integrated Technologies Corp (ATIC). Potrivit cotidianului Washington Post, cei doi vor fi urmăriţi pentru “spălare de bani”. Cotidianul citează o sursă care afirmă că Acar a “solicitat şi a acceptat mită din partea lui Bansal şi a adus contracte companiei sale”. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, a recunoscut că este vorba despre o afacere “gravă”. (M.F.M.)
   
DRONĂ IRANIANĂ DOBORĂTĂ
Un avion de vânătoare al US Air Force a doborât o dronă iraniană deasupra teritoriului irakian, au declarat surse militare americane, citate de Danger Room. Incidentul a avut loc luna trecută, susţin sursele, care nu au oferit detalii. Reprezentanţi ai Coaliţiei multinaţionale din Irak nu au comentat.  Danger Room a precizat că armata americană a acuzat deseori Iranul că înarmează şi antrenează grupări militante din Irak, miliţiile şiite folosind în numeroase rânduri rachete de provenienţă iraniana, iar grupările sunnite atacând vehicule militare americane cu bombe făcute în Iran.  Potrivit Globalsecurity.org, Iranul a construit mai multe aparate de zbor fără pilot (drone), între care Ababil şi  Misrad. Ambele modele au fost livrate organizaţiei Hezbollah, care le-a folosit împotriva Israelului în 2006. (MFM)

FAVORIT LA KIEV
Ambasadorul Ucrainei la Moscova, Kostiantin Hrişenko, este considerat un posibil candidat pentru funcţia de ministru de Externe, potrivit unei surse din cadrul Preşedinţiei de la Kiev, citată de pagina online a agenţiei Interfax Ucraina. Preşedintele Viktor Iuşcenko a promis că va anunţa numele candidatului pentru funcţia de ministru de Externe la 17 martie. Ministrul ucrainean de Externe, Volodimir Ohrizko, a fost demis de Parlament la 3 martie. (M.F.M.)

ŞEFUL SONY DIN FRANŢA, SECHESTRAT
Preşedintele filialei franceze a companiei Sony, Serge Foucher, a fost reţinut toată noaptea într-o fabrică de salariaţii nemulţumiţi de valoarea indemnizaţiilor de concediere. Foucher, care se întâlnise joi cu cei 311 salariaţi înainte de închiderea uzinei, prevăzută pentru 17 aprilie, şi-a petrecut noaptea în sala de şedinţe, a declarat delegatul sindicatului CGT, Patrick Hachaguer, citat de AFP. “Sunt mulţumit că am fost eliberat şi că am ieşit la lumina zilei”, a declarat Foucher când a ieşit din fabrică, vineri dimineaţă. (M.F.M.)

×
Subiecte în articol: externe declarat preşedintele