x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

30 Sep 2009   •   00:00

30 septembrie 2009



ÎN CULORILE CHINEI
Cea mai înaltă clădire din New York, Empire State Building, va fi iluminată în culorile drapelului chinez cu prilejul celei de-a 60-a aniversări a proclamării Republicii Populare Chineze, relatează AFP. Ceremonia oficială va avea loc mâine, la ora locală 10:00 (17:00 ora României). Clădirea are un program extrem de strict de iluminare, de la verde în timpul sărbătorilor musulmane la portocaliu în timpul comemorării recente a sosirii la New York a unei nave olandeze în urmă cu 400 de ani.

ANTIDUMPING
Producătorii de încălţăminte din Italia şi Spania cer Comisiei Europene să le asigure protecţie în faţa firmelor concurente din China. Cotidianul The Times informează că Executivul comunitar ia în calcul prelungirea taxelor antidumping aplicate din 2006 produselor extrem de ieftine provenind din această zonă, care ameninţau să-i scoată de pe piaţă de producătorii din UE. Măsurile Comisiei, o taxă de 16,5% pentru încălţămintea fabricată în China şi o taxă de 10% pentru produse similare manufacturate în Vietnam, nu sunt privite cu ochi buni de restul statelor comunitare, comentează The Times. Bruxellesul urmează să decidă la 22 octombrie dacă menţine aceste taxe. În mod normal, prevederile expiră în ianuarie 2010.

×
Subiecte în articol: externe