x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Stirile zilei

Stirile zilei

08 Aug 2006   •   00:00

DIPLOMATIE - "Condi Rice Show"

Condoleezza Rice, secretarul de stat american, este aspru criticata in Statele Unite. Unii republicani o acuza ca apare prea mult la televizor, in loc sa se ocupe de chestiunile fierbinti care se afla pe agenda de lucru a diplomatiei americane. Richard Armitage, un important politician republican, o acuza pe Rice ca a ignorat oportunitatile de negociere cu Siria si ca a acceptat prea usor decizia Libanului de a nu-l primi pe secretarul american de stat la Beirut. "Henry Kissinger nu ar fi fost intors din drum din nici o capitala a lumii", a spus, contrariat, Armitage.

HAVANA - Fidel Castro se va intoarce
La o saptamana dupa interventia chirurgicala la colon suferita, presedintele cubanez Fidel Castro se simte bine, au anuntat surse medicale. De altfel, vicepresedintele cubanez, Carlos Lage, a afirmat, ieri, la Bogota, ca "parintele revolutiei" va reveni la putere "intr-o saptamana", subliniind faptul ca "este bine ingrijit la spital", "constient permanent",

SMECHERIE - Nicolas Sarkozy, in campanie

Socialistii francezi sunt suparati foc pe ministrul de Interne Nicolas Sarkozy. Pentru ca - spun ei - ministrul se foloseste de recent lansata sa carte "Marturia" pentru campania electorala. Sarkozy, candidat la prezidentialele franceze din partea Uniunii pentru o Miscare Populara (UMP), se bucura de un succes rasunator o data cu publicarea volumului in care isi marturiseste gandurile politice. In trei saptamani de la lansarea cartii, autorul a vandut peste 200.000 de exemplare.

SEMNE - Fidel Castro se simte bine

La o saptamana dupa interventia chirurgicala suferita la colon, presedintele cubanez Fidel Castro se simte bine, au anuntat surse medicale. Oficiali de la Havana au declarat ieri-dimineata ca liderul cubanez in varsta de 79 de ani trebuie sa stea in convalescenta mai multe saptamani pentru a se reface complet. Autoritatile cubaneze au anuntat ca Fidel Castro se recupereaza rapid si au dezmintit ca ar suferi de cancer.

SALARII MAI MARI. Membrii fortelor speciale britanice SAS nu mai au motiv sa dezerteze, scrie The Sun. Militarii de elita detasati in Irak si Afganistan au primit recent o crestere de salariu de aproape 50 de procente pentru a fi motivati sa nu mai dezerteze si sa se angajeze la firme private de securitate.

INUNDATII DEVASTATOARE. Majoritatea raurilor din vestul Indiei au iesit din matca, procovand pierderi de vieti omenesti si importante pagube materiale, informeaza Reuters. Cel putin 450 de oameni au murit pana acum si alte 200 de persoane sunt inca date disparute in vestul Indiei.

TARUL AVERTIZEAZA. Aderarea Bulgariei la Uniunea Europeana va deschide drumul infractorilor, avertizeaza liderul rromilor de la sud de Dunare. Tarul Kiro, rromul-sef, avertizeaza ca Sofia va exporta coruptie si crima in Uniunea Europeana, pentru ca autoritatile bulgare nu prea au luat masuri in acest sens. Integrarea va oferi infractorilor noi ocazii sa-si extinda retelele, iar "birocratii corupti vor putea sa fraudeze mai mult fondurile europene acordate Bulgariei".

Grupaj realizat de Anca Aldea
×
Subiecte în articol: externe fidel castro