x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Strămoşul acestui politician a fost primul sclav pe viaţă. O fascinantă poveste care începe în 1637

Strămoşul acestui politician a fost primul sclav pe viaţă. O fascinantă poveste care începe în 1637

31 Iul 2012   •   07:08
Strămoşul acestui politician a fost primul sclav pe viaţă. O fascinantă poveste care începe în 1637

Experti in genealogie ai site-ului Ancestry.com considera ca presedintele american, Barack Obama, se trage din primii sclavi africani din America. "Presedintele Obama este stranepotul din a 11-a generatie a lui John Punch, primul african care a fost sclav pe viata in coloniile americane, al carui nume este bine documentat", a declarat pentru CBS omul de stiinta Joseph Shumway.

Potrivit acestuia, Obama este descendentul lui Punch pe linie materna. Mama de rasa caucaziana a presedintelui SUA, asa cum au descoperit expertii in genealogie, provine din familia Bunch (prima litera a numelui de familie s-a schimbat pe parcurs, potrivit acestora, deoarece in secolele 17-18 numele erau frecvent transcrise fonetic) care isi trage originile de la negrul Punch si sotia sa alba. Mama lui Punch a fost si ea o alba.

"Acest lucru inseamna ca si presedintele Obama se trage din primul cuplu mixt american, care a lasat descendenti ale caror nume sunt bine documentate" - considera CBS.

Oamenii de stiinta au reusit "sa ajunga" la John Punch datorita unei analize a ADN-ului reprezentantilor familiei acestuia, a specificat Shumway, indicand ca testele au aratat ca urmasii directi ai acestora sunt africani din zonele situate la sud de Sahara. "Treptat am reusit sa urmarim legatura cu cei mai vechi membri ai familiei Bunch si barbatul cu numele de John Punch", a adaugat expertul.

Despre Punch se stie ca in 1640 a fost sclav la un conac din Virginia, de unde a fugit, fiind insa prins si condamnat la sclavie pe viata.

Joseph Shumway recunoaste ca documentele de care dispune nu sunt suficiente pentru a confirma 100% legatura dintre Obama si Punch, dar asigura ca John Punch este singurul potential "candidat" de a fi tatal lui John Bunch, nascut aproximativ in anul 1637.

Arborele genealogic al actualului lider de la Casa Alba s-a aflat de multe ori in atentia mass-media si oamenilor de stiinta. Acestia din urma au stabilit la un moment dat ca Obama ar fi ruda indepartata cu miliardarul Warren Buffett, cu fostul presedinte american George W. Bush si chiar cu ex-guvernatoarea republicana de Alaska, Sarah Palin.

×
Subiecte în articol: sclav barack obama genealogie