x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA ar putea reduce efectivele militare din Germania

SUA ar putea reduce efectivele militare din Germania

06 Iun 2020   •   16:00
SUA ar putea reduce efectivele militare din Germania

Administraţia Donald Trump intenţionează să reducă semnificativ, conform unor surse de la Washington şi Berlin, numărul militarilor americani din Germania, în contextul disensiunilor cu Guvernul Angela Merkel, existând semnale că trupele ar putea fi transferate spre centrul şi estul Europei.

În Germania se află permanent 34.500 de militari americani, dar numărul personalului militar al SUA poate atinge nivelul de 52.000 prin rotaţii ori în timpul exerciţiilor. Potrivit unor surse citate de cotidianul The Wall Street Journal, preşedintele Donald Trump a cerut Pentagonului să retragă 9.500 de militari din Germania, dar surse citate de revista Der Spiegel afirmă că efectivele ar putea fi reduse cu 5.000-15.000 de militari.

Administraţia Donald Trump ar fi ordonat reducerea efectivelor din Germania printr-un memorandum semnat recent de consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Robert O'Brien.

Decizia probabil a fost determinată de refuzul cancelarului Angela Merkel de a participa personal la summitul G7 pe care preşedintele Donald Trump ar vrea să îl organizeze în SUA în pofida pandemiei. Însă decizia intervine pe fondul disensiunilor politice dintre Washington şi Berlin pe tema contribuţiilor financiare la bugetul Alianţei Nord-Atlantice. Germania a refuzat să aloce în următorii ani 2% din PIB pentru bugetul apărării, aşa cum solicită Donald Trump. Berlinul a transmis că suplimentarea bugetului apărării va atinge nivelul de 2% din PIB abia în 2031. În plus, Germania şi Franţa au semnalat în mai multe rânduri că vor investi şi în structuri de apărare ale Uniunii Europene, spre nemulţumirea Statelor Unite.

Un oficial de rang înalt de la Washington a explicat că ideea diminuării prezenţei militare din Germania este analizată de Administraţia Donald Trump din septembrie 2019. Guvernul Germaniei nu a fost înştiinţat oficial în legătură cu această decizie, iar, potrivit postului ZDF, Casa Albă nu a confirmat deocamdată planul. Conform experţilor americani, Rusia probabil se va bucura de disensiunile dintre Washington şi Berlin.

Trupele americane ar putea fi transferate în ţări din centrul şi estul Europei

Este posibil ca trupele americane să fie transferate în estul Europei. Pentagonul a semnalat prin strategia din 2018 că sunt necesare acţiuni pentru contracararea posibilelor agresiuni din partea Rusiei şi Chinei.

Deputatul social-democrat german Fritz Felgentreu, responabil de probleme militare, a declarat, potrivit ZDF: "Statele Unite pot decide după cum doresc. Subiectul nu trebuie folosit pentru exercitarea de presiuni. Însă întrebarea-cheie este: unde merg militarii retraşi din Germania: acasă sau spre est?"

Unii oficiali americani citaţi de WSJ au sugerat că 1.000 de militari retraşi din Germania ar putea ajunge în Polonia ori în alte ţări europene.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sua germania efective militare