x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Donald Trump acuză Partidul Democrat că a devenit "anti-evrei"

SUA: Donald Trump acuză Partidul Democrat că a devenit "anti-evrei"

08 Mar 2019   •   21:50
SUA: Donald Trump acuză Partidul Democrat că a devenit "anti-evrei"
Sursa foto: François Lacasse

Preşedintele american Donald Trump a acuzat vineri Partidul Democrat că a devenit "anti-evrei", după dezbaterile furtunoase provocate de o aleasă musulmană pe tema susţinerii SUA pentru Israel, relatează AFP.

Camera Reprezentanţilor, dominată acum de democraţi, a aprobat joi o rezoluţie care condamnă discursurile care incită la "ură", dar nu denunţă în mod concret afirmaţiile lui Ilhan Omar, singura aleasă din Congres care poartă văl islamic.

Pentru locatarul de la Casa Albă, care şi-a înmulţit atacurile împotriva tinerei deputate din Minnesota ale cărei declaraţii suscită tensiuni în sânul familiei democrate, acest vot a fost "o ruşine".

"Democraţii au devenit un partid anti-Israel, au devenit un partid anti-evrei, iar acest lucru este regretabil", a spus el în grădinile Casei Albe, înainte de a se îmbarca într-un avion cu destinaţia Alabama, un stat din sud unde mai multe tornade s-au soldat cu zeci de victime.

Miliardarul republican care a fost acuzat în trecut că răspândeşte stereotipuri privind comunitatea evreiască, iar afirmaţiile sale echivoce după o adunare a neonaziştilor de la Charlottesville, în 2017, care au provocat jenă în propria tabără, au rămas întipărite în memorie.

În acelaşi timp, el a făcut un gest apreciat de Israel prin mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim.

În opinia deputatei democrate Elaine Luria, acuzaţiile lui Donald Trump sunt deplasate şi nefondate.

"După cum o arată istoria şi votul de ieri (joi - n.r.) cu o majoritate zdrobitoare pentru condamnarea antisemitismului, există o puternică susţinere pentru Israel şi credinţa evreiască în rândul democraţilor", a declarat ea pentru AFP.

Ilhan Omar, una dintre primele două femei musulmane din Congresul american, a denunţat săptămâna trecută faptul că anumite lobby-uri îndeamnă la "a depune un jurământ de credinţă către o ţară străină", într-o referire la Aipac, puternic lobby pro-israelian din SUA.

Numeroase voci s-au ridicat imediat pentru a denunţa afirmaţii care reamintesc, susţin ele, stereotipul "dublei supuneri" presupuse a evreilor, care nu ar fi "loiali" ţării în care trăiesc.

În replică la această polemică, şefii democraţi au circulat mai întâi o rezoluţie axată pe antisemitism, dar unii aleşi şi-au exprimat indignarea, estimând că Ilhan Omar este vizată în special pentru că este femeie, de culoare şi musulmană.

Textul de consens adoptat joi cu o foarte largă majoritate condamnă antisemitismul dar şi discriminările anti-musulmane, precum şi "intoleranţa faţă de orice minoritate".

Anunţând votul, Nancy Pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, a afirmat că Ilhan Omar "nu a realizat poate toate implicaţiile" cuvintelor sale. "Nu cred totuşi că intenţia sa era antisemită", a adăugat ea.

Condamnând cu fermitate antisemitismul, senatorul şi candidatul la alegerile prezidenţiale din 2020 Bernie Sanders, care este evreu, i-a luat apărarea colegei sale musulmane. "Nu trebuie să facem un amalgam între antisemitism şi critica legitimă a guvernului de dreapta a lui Netanyahu în Israel", a spus el.

Ilhan Omar a fugit de războiul din Somalia la vârsta de opt ani. După ce a petrecut patru ani într-o tabără de refugiaţi din Kenya, familia sa s-a stabilit la sfârşitul anilor 1990 în Minnesota.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump partidul democrat sua