x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA. Focuri de armă pe Capitoliu! Un poliţist a fost rănit

SUA. Focuri de armă pe Capitoliu! Un poliţist a fost rănit

28 Mar 2016   •   22:11
SUA. Focuri de armă pe Capitoliu! Un poliţist a fost rănit
Sursa foto: pixabay.com

Un ofiţer de poliţie a fost rănit prin împuşcare luni pe Colina Capitoliului, iar atacatorul a fost prins, a informat o sursă de la biroul poliţiei Capitoliului, citată de Reuters.

Focuri de armă au fost auzite în centrul pentru vizitatori al Capitoliului unde angajaţilor li s-a recomandat să se ascundă, confuzia instalându-se în primele minute după eveniment.

Sursa a precizat că ofiţerul nu a fost rănit grav.

Un ofiţer al poliţiei Capitoliului, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a făcut cunoscut că suspectul reţinut era rănit şi a fost transportat la spital. El nu a oferit detalii suplimentare, însă a menţionat că nu există alte persoane suspecte în legătură cu acest caz.

Congresul se află în vacanţa de Paşti, la Washington fiind prezenţi numai câţiva parlamentari.

Jurnalişti şi alţi vizitatori au fost obligaţi să aştepte în interiorul Casei Albe pe durata alertei de securitate. Mii de oaspeţi se aflau pe peluza de sud a Casei Albe cu ocazia unei tradiţionale manifestaţii de Paşti.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: capitoliu sua focuri de arma washington senat