x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA încep să expulzeze imigranți ilegali

SUA încep să expulzeze imigranți ilegali

de Şerban Mihăilă    |    19 Iun 2019   •   08:44
SUA încep să expulzeze imigranți ilegali

Statele Unite vor expulza „milioane” de imigranți ilegali, începând de săptămâna viitoare, a anunțat, luni, președintele Donald Trump, cu numai o zi înaintea lansării campaniei pentru realegerea sa în fruntea administrației de la Washington. În precedenta campanie pentru Casa Albă, Trump invocase o „invazie” asupra teritoriului american și a transformat lupta contra imigrației ilegale într-una dintre prioritățile actualei sale președinții.

 

„Săptămâna viitoare, Agenția pentru Granițe și Imigrație (ICE) va începe procesul de expulzare a milioane de străini ilegali, care au ajuns în Statele Unite în mod fraudulos”, a anunțat liderul american, într-o postare pe Twitter, citată de Reuters. „Aceștia vor fi trimiși înapoi la fel de repede cum au venit”, a adăugat el, fără a oferi detalii suplimentare. În momentul de față, aproximativ 12 milioane de imigranți ilegali se află în SUA, majoritatea acestora provenind din Mexic și din America Centrală, regiune confruntată atât cu o criză economică prelungită, cât și cu numeroase violențe între bande rivale locale. În aceeași zi, autoritățile americane au anunțat că nu vor mai acorda ajutoare financiare pentru El Salvador, Guatemala și Honduras, atât timp cât aceste state nu adoptă „măsuri concrete” pentru a-i descuraja pe imigranții fără acte în regulă să se îndrepte spre SUA. Astfel, 370 milioane de dolari din ajutoarele prevăzute iniţial pentru anul bugetar 2018 vor fi direcţionate spre „alte priorităţi de politică externă”, a precizat Departamentul de Stat al SUA. Mai mult, toate ajutoarele viitoare vor depinde de progresele înregistrate în problema imigranţilor. Administrația de la Washington susține că numărul mare de imigranți depășește în momentul de față capacitatea autorităților din SUA de a-i adăposti și de a-i intervieva pe aceștia. Potrivit unei înțelegeri încheiate luna aceasta, Mexic a fost de acord să preia imigranți din America Centrală, care încearcă să obțină azil în SUA, până când cazurile acestora vor fi examinate de tribunalele americane. Înțelegerea, prin care Mexic s-a angajat, între altele, să desfășoare trupele Gărzii Naționale pentru a-i opri pe imigranții din America Centrală să ajungă la granițele SUA, a evitat sancțiunile anunțate de Trump contra importurilor mexicane. Conform acordului, Mexic urma să finalizeze ieri desfășurarea a 6.000 de militari la frontiera cu Guatemala pentru a limita imigrația ilegală spre SUA. 

Presiuni pe Guatemala

La începutul săptămânii, Trump a mai anunțat că Guatemala „este pregătită să semneze un acord”, potrivit căruia imigranții ce intră pe teritoriul guatemalez ar urma să aplice pentru statutul de refugiat de acolo și nu din SUA. De altfel, săptămâna trecută, vicepreședintele american, Mike Pence, sugerase că Guatemala ar putea primi solicitanți de azil din statele vecine. Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului susțin însă că este „ridicol” ca SUA să pretindă Guatemalei să protejeze refugiați, atât timp cât proprii cetățeni fug din calea violențelor. În momentul de față, SUA se confruntă cu un aflux fără precedent de imigranți sosiți de pe teritoriul Guatemalei și al altor țări din America Centrală.

Săptămâna viitoare începe procesul de expulzare a milioane de străini ilegali, care au ajuns în Statele Unite în mod fraudulos”.

Donald Trump

 

×