x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA le cer cetăţenilor americani să "părăsească imediat" Irakul

SUA le cer cetăţenilor americani să "părăsească imediat" Irakul

03 Ian 2020   •   11:16
SUA le cer cetăţenilor americani să "părăsească imediat" Irakul

Ambasada americană la Bagdad, atacată marţi de manifestanţi pro-Iran, le-a cerut cetăţenilor săi "să părăsească imediat" Irakul, la câteva ore după asasinarea influentului general iranian Qassem Soleimani într-un raid american, informează AFP şi Reuters.


Ambasada le cere americanilor din Irak să plece "cu avionul imediat ce aceasta va fi posibil", în condiţiile în care raidul a avut loc în incinta aceluiaşi aeroport din Bagdad, "sau spre alte ţări pe cale terestră".

Principalele posturi de frontieră ale Irakului duc spre Iran şi Siria, aceasta din urmă aflată în război, iar alte câteva puncte de trecere duc spre Arabia Saudită şi Turcia.

Generalul Soleimani, emisarul Republicii Islamice Iraniene în Irak şi liderul Gardienilor Revoluţiei, a fost ucis vineri dimineaţa devreme în timpul bombardamentului asupra unui convoi pe aeroportul din Bagdad, la trei zile după atacarea ambasadei americane de către demonstranţi pro-iranieni. În timpul raidului a fost ucis şi Abu Mehdi al-Mouhandis, numărul doi al coaliţiei Hashd al-Shaabi.

Pentagonul a anunţat că preşedintele american Donald Trump însuşi a dat ordin pentru "uciderea" lui Soleimani.

Iranul a promis imediat că va "răzbuna" moartea lui.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump