x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: O misiune eşuată cu spioni nazişti

SUA: O misiune eşuată cu spioni nazişti

de Anca Aldea    |    04 Apr 2011   •   22:08

Agenţii secreţi nazişti au pătruns, în al doilea război mondial, pe teritoriul Statelor Unite prin Long Island (insulă situată în sud-estul New York-ului), se arată în mai multe documente britanice date publicităţii luni şi citate de site-ul NYDailyNes.com. Misiunea spionilor nazişti era de "a comite mici acte de terorism”, cu "bombe incendiare şi valize lăsate în depozite de bagaje şi magazine deţinute de evrei”, potrivit documentelor. Scopul consta în stoparea producţiei unor anumite fabrici, care alimentau trupele americane aflate pe front, iar sabotorii primiseseră instrucţiuni precise prin care li se interizisese să ucidă sau să rănească oameni, se mai arată în aceste rapoarte declasificate.
"Nu a fost o misiune foarte bine pregătită, de vreme ce, pentru conducerea operaţiunii, a fost ales un lider slab, care s-a predat imediat americanilor”, susţine istoricul britanic Edward Hampshire. Spionii erau conduşi de un anume George John Dasch (Georg Johann Darsch), care s-a predat imediat americanilor şi şi-a turnat oamenii, declarând totodată că agenţii secreţi fuseseră instruiţi la "o şcoală de sabotaj” din Germania, unde au învăţat să construiască explozibili şi să-şi codifice mesajele. Greşeli au făcut şi americanii, este de părere ofiţerul MI5 Victor Rothschid, potrivit căruia paza de coastă a SUA nu a deschis focul asupra submarinului nazist care i-a adus, în America, pe spioni şi care a executat mai multe manevre de scufundare şi ieşire la suprafaţă înainte de debarcarea agenţilor. "Doar lenea şi prostia pazei de coaste americane au făcut ca acest submarin să nu fie atacat de forţele Statelor Unite”, a explicat Rothschid, autorul raportului britanic întocmit în 1942.
Patru dintre spioni au fost surprinşi de un ofiţer american din cadrul pazei de coaste în timp ce se îndreaptau spre mal pe o pluă. Deşi primiseră ordin să se întoarcă la submarin dacă sunt deconspiraţi, cei patru au ales să-l mituiască pe ofiţer cu 300 de dolari, scrie NYDailyNews.com. După incident, ei s-au urcat într-un tren cu destinaţia New York şi, ajunşi în acest oraş, s-au separat. Câteva zile mai târziu, şeful lor, George John Darsch, a telefonat la Biroul Federal de Investigaţii (FBI) pentru a vorbi despre misiunea sa şi a oamenilor săi. Sabotorii au fost arestaţi imediat şi, după câteva luni, timp în care au fost judecaţi, au fost executaţi. Darsch şi un alt agent au scăpat cu viaţă şi au fost deportaţi în Germania la sfârşitul războiului.

×