x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Pompeo revine în Europa cu o etapă la Berlin după vizita sa anulată

SUA: Pompeo revine în Europa cu o etapă la Berlin după vizita sa anulată

25 Mai 2019   •   10:00
SUA: Pompeo revine în Europa cu o etapă la Berlin după vizita sa anulată

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, se va deplasa în Europa săptămâna viitoare pentru un nou turneu, cu o etapă în Germania după recenta sa vizită anulată care a provocat consternare, a anunţat vineri Departamentul de Stat al SUA, potrivit AFP.

Cu începere de joi, 30 mai, până miercuri, 5 iunie, el va vizita Berlinul pentru a se întâlni cu cancelarul Angela Merkel şi cu ministrul de externe Heiko Maas, apoi Elveţia pentru discuţii în special cu omologul său, Ignazio Cassis, înainte de a participa, pe 3 iunie, la Haga, la ediţia a noua summitului mondial pentru antreprenori (The Global Entrepreneurship Summit) împreună cu premierul olandez, Mark Rutte.

Turneul său se va încheia la Londra, unde i se va alătura preşedintelui american, Donald Trump, pentru vizita sa de stat în Marea Britanie, prevăzută între 3 şi 5 iunie.

La începutul lui mai, Mike Pomeo şi-a anulat în ultimul moment vizita la Berlin din cadrul precedentului turneu în Europa, pentru a efectua o vizită neaşteptată în Irak, unde a avertizat contra ameninţării unor atacuri iraniene.

Numeroase voci s-au făcut auzite atunci în Germania apreciind că anularea neaşteptată a vizitei este simptomatică pentru stadiul actual al relaţiilor bilaterale, foarte degradate după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă. Washingtonul a promis să reprogrameze rapid vizita.

Iranul se va afla cu siguranţă în centrul discuţiilor cu responsabilii de la Berlin. Germania rămâne ataşată de acordul privind programul nuclear iranian din care preşedintele Trump a retras SUA, iar directorul politic al Ministerului german de Externe, Jens Plotner, a efectuat recent o vizită la Teheran pentru a se întâlni cu ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif.

În Elveţia, secretarul de stat american va discuta, de asemenea, despre escaladarea cu Republica Islamică. Elveţia reprezintă interesele diplomatice ale Statelor Unite în Iran, cele două ţări inamice neavând relaţii oficiale.

Berna mai reprezintă interesele americane în Venezuela, după ce Washingtonul şi-a retras personalul diplomatic din această ţară în care preşedintele Trump nu mai recunoaşte legitimitatea preşedintelui Nicolas Maduro. Autorităţile de la Caracas trebuie să valideze însă acest acord, notează AFP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua berlin mike pompeo