x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA şi UE discută un acord comercial

SUA şi UE discută un acord comercial

21 Ian 2020   •   21:30
SUA şi UE discută un acord comercial

Preşedintele american, Donald Trump, a indicat marţi că poartă discuţii pentru un „acord comercial” cu Uniunea Europeană, în marja unei întâlniri bilaterale la Forumul Economic de la Davos cu şefa executivului european, Ursula von der Leyen, transmite AFP.

„Vom discuta un acord comercial bun” cu europenii, le-a declarat Trump jurnaliştilor, remarcând că a auzit despre preşedinta Comisiei Europene că este „dură în negocieri”.

În ceea ce o priveşte, Ursula von der Leyen s-a declarat „convinsă” că va putea stabili cu autorităţile americane „o agendă pozitivă referitoare la comerţ, precum şi la tehnologie, energie şi la alte subiecte”.

Statele Unite au încheiat recent un armistiţiu comercial cu China, însă relaţiile în materie cu UE rămân reci.

Washingtonul şi Parisul au conveni totuşi marţi să evite orice „escaladare” a conflictului care le opune în privinţa deciziei Franţei de a taxa marii giganţi din domeniul tehnologiei de vârf, printre care cei americani.

SUA ameninţaseră că vor replica cu suprataxe vamale, susceptibile să angreneze toată Uniunea Europeană în acest conflict.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: SUA acord UE sua ue