x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA sprijină un rol mai important al Olandei în misiunile NATO în Afghanistan şi Lituania

SUA sprijină un rol mai important al Olandei în misiunile NATO în Afghanistan şi Lituania

04 Iul 2018   •   13:58
SUA sprijină un rol mai important al Olandei în misiunile NATO în Afghanistan şi Lituania

SUA sprijină un rol mai important al Olandei în misiunile NATO în Afganistan şi Lituania, se arată într-un comunicat emis de Casa Albă, după întrevederea avută de preşedintele american Donald Trump cu premierul olandez Mark Rutte, aflat luni şi marţi într-o vizită la Washington, transmite Xinhua. 

Olanda îşi propune să îşi extindă participarea la misiunea NATO în Afganistan, precum şi la cea în Lituania până la sfârşitul lui 2020. 

Potrivit comunicatului Casei Albe, preşedintele Trump 'salută rolul conducător al Olandei pe scena internaţională, inclusiv ca membru cheie al NATO, şi îi adresează mulţumiri premierului Rutte pentru participarea Olandei la operaţiuni cruciale ale NATO'. 

Subliniind că NATO rămâne piatra unghiulară a securităţii comune a aliaţilor, cei doi lideri recunosc 'necesitatea împărţirii poverii pentru apărarea şi securitatea comune'. 

Comunicatul mai menţionează că SUA şi Olanda au convenit un acord-cadru pentru activităţi de cooperare în domeniul apărării, precum şi în combatarea activităţilor cibernetice răuvoitoare şi a campaniilor de dezinformare care 'pun în pericol securitatea şi prosperitatea naţionale'.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua nato olanda afghanistan lituania