SUA: Un bărbat suspectat că plănuia un atentat în Times Square, arestat
Un bărbat simpatizant al jihadiştilor şi suspectat de plănuirea unui atentat în Times Square din New York, unde intenţiona să folosească o armă, a fost arestat joi şi urmează să fie prezentat vineri unui judecător, relatează AFP.
Potrivit mai multor surse mass-media, suspectul era supravegheat şi a fost arestat în timp ce încerca să cumpere o armă al cărei număr de serie era ilizibil. După ce a discutat, în cadrul unor conversaţii private, despre atacarea unor oameni politici la New York şi Washington, suspectul, originar din Queens, s-ar fi reorientat spre Times Square.
Potrivit mai multor surse din mass-media americane, care citează surse apropiate anchetei, suspectul ar fi acţionat singur şi nu prezenta o ameninţare imediată, dar comportamentul său a justificat totuşi arestarea.
Primul obiectiv turistic din New York, Times Square este în mod constant ţinta unor atacuri sau tentative de atacuri.
În 2017, Richard Rojas a intrat în mulţime cu vehiculul său, omorând o tânără şi rănind alte 22 de persoane. Fost veteran, bărbatul nu avea nicio legătură cu mişcarea jihadistă.
În 2016, trei bărbaţi care plănuiseră să detoneze explozibili în Times Square, precum şi în metroul din New York, au fost arestaţi înainte de a acţiona.
AGERPRES

Ştiri din .ro
-
O tânără și-a dus miercuri copilul la Urgențe la un doctoriță din Brălla. Când a intrat în cabinet, a simțit un miros ciudat. Când s-a uitat mai bine la doctoriță, a crezut că leșină: "Fusta era....". Ce purta femeia pe ea... antena3.ro
-
Bărbatul încerca disperat să dea de soția lui. Într-un final, băiețelul mai mare a răspuns la telefon: „Tati, mama doarme...”. Nu a stat pe gânduri și a plecat de urgență de la muncă. Când a ajuns acasă, bănuielile i-au fost confirmate antena3.ro
- Un client nervos a scos pistolul și l-a pus la capul agentului de pază de la un magazin Profi din Timișoara VIDEO UPDATE Decizie de ultimă oră Pressalert.ro
- Liderul interlop Boncu, ”îngropat” de declarația patronului clubului unde a fost sechestrat un bucureștean. Decizia instanței pentru cel care a chemat poliția paralelă de la SPI Security Pressalert.ro
Dăncilă nu se simte 'ameninţată' de Carmen Dan şi Paul Stănescu: Aşa e în democraţie, unii te critică, alţii te apreciazăv
Peste 20 de persoane au fost evacuate, după ce o mașină a lovit o țeavă de gaze
Victor Costache: Prioritatea Guvernului este demararea şi ţinerea pe linie dreaptă a proiectelor mari de infrastructură
Budăi: PSD va depune moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe bugetul pe 2020
Un bărbat s-a împușcat în tâmplă la un poligon de trageri din Constanța
Stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară, pe agenda şedinţei Guvernului de vineri după-amiaza
Orban a anunțat ce se întâmplă cu voucherele de vacanţă în 2020
Om de afaceri trimis în judecată pentru complicitate la luare de mită în dosarul lui Tăriceanu
Alegeri în Marea Britanie. Boris Johnson a fost reînvestit oficial prim-ministru de către regina Elisabeta a II-a
CCR discută pe 21 ianuarie sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanţei privind Codul administrativ
Tragedie pe muntele Athos. Un român aflat în pelerinaj a fost găsit mort
Orban critică modul de acordare a sporului de condiţii deosebite, ca procent din salariul brut
Cod galben de vânt puternic în județul Caraș-Severin
Firea anunţă plângeri penale pe numele lui Orban şi Cîţu, dacă nu alocă bani către PMB
Accident MORTAL la Piața Dorobanți. O femeie a fost lovită de o mașină de salubrizare
