x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA - Un potențial cumpărător al unei case a descoperit un cadavru mumifica în garajul locuinței

SUA - Un potențial cumpărător al unei case a descoperit un cadavru mumifica în garajul locuinței

01 Ian 2017   •   16:00
SUA - Un potențial cumpărător al unei case a descoperit un cadavru mumifica în garajul locuinței

Un potențial cumpărător care vizita o locuință în Detroit, Michigan, a avut parte de o experiență terifiantăîn momentul în care a descoperit în un cadavru mumificat care se afla într-o mașină în garajul casei


Poliția a fost alertată, joi, iar acum așteaptă rezultatele autopsiei, scrie Reuters.


Autoritățile spun că bărbatul care voia să cumpere casa s-a dus în garaj și a descoperit cadavrul din mașină, un model Plymonth din anul 1990.


Încă nu se știe de când cadavrul se află în mașină și nici când a decedat însă este certă că se afla acolo de cel puțin un an.


Legiștii spun că săptămâna viitoare vor putea dezlega misterul morții după ce antropoligii Universității Michigan vor examina cadavrul și vor putea stabili vârsta și sexul persoanei.


Autoritățile au declarat că este dificil de stabilit dacă persoana a fost ucisămîn condițiile în care nu se știe aproape nimic despre acest caz.
Proprietateaa fost închiriată unor persoane care au declatat polițiștilor că nu au avut habar despre cadavru pentru că nu au folost niciodată garajul.

×