x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA vor ajuta statele baltice să îşi securizeze reţelele energetice

SUA vor ajuta statele baltice să îşi securizeze reţelele energetice

07 Oct 2019   •   22:10
SUA vor ajuta statele baltice să îşi securizeze reţelele energetice

Statele Unite şi țările baltice au convenit să îşi întărească cooperarea pentru a proteja reţelele energetice ale acestor ţări de atacuri cibernetice, în contextul în care Lituania, Letonia şi Estonia sunt în proces de deconectare de la reţeaua electrică rusă, transmite AFP.

Secretarul american pentru Energie, Rick Perry, şi omologii săi lituanian, leton şi estonian au calificat acest acord drept „un moment crucial pentru statele baltice în consolidarea securităţii cibernetice” a infrastructurilor energetice strategice.

Lituania a indicat, de asemenea, că este în căutarea unor companii tehnologice americane capabile să modernizeze programele informatice utilizate pentru controlul sistemelor energetice, în scopul prevenirii unor atacuri din partea hackerilor ruşi, susceptibile de a perturba aprovizionarea cu energie.

„Sectorul energetic lituanian rămâne o ţintă cibernetică pentru Rusia, reţeaua este scanată constant şi de aceea căutăm tehnologii de securitate americane pentru sistemele noastre de producţie şi distribuţie a energiei”, a declarat pentru AFP Edvinas Kerza, un înalt oficial lituanian din sectorul securităţii cibernetice, care a participat la discuţiile cu secretarul american pentru Energie.

Totodată, miniştrii celor trei state baltice au convenit cu Rick Perry să creeze în următoarele şase luni o platformă de cooperare pentru experţi în securitate cibernetică.

Lituania, Letonia şi Estonia urmează să se conecteze la reţeaua energetică europeană până în 2025.

În pofida aderării la Uniunea Europeană şi la NATO în 2004, cele trei ţări baltice continuă să facă parte dintr-o reţea electrică controlată de Moscova, moştenire a celor cinci decenii de ocupaţie sovietică încheiată în 1991.

Înaltul oficial american, care s-a aflat în Lituania pentru a participa la un forum consacrat energiei şi cooperării cu Europa centrală şi de est, a urmărit, de asemenea, să promoveze în Europa exporturile americane de gaz natural lichefiat (LNG).

Sperăm că toţi cetăţenii europeni recunosc faptul că vedem aceste exporturi ca pe o ocazie excelentă de a contribui la crearea unei pieţe mai libere, cu o concurenţă mai mare, a declarat presei Rick Perry.

Lituania şi Polonia au început să importe LNG american pentru a-şi consolida securitatea energetică prin reducerea dependenţei de aprovizionarea cu gaze din Rusia.

Grupul polonez PGNiG a anunţat luna trecută vânzarea de LNG provenind din SUA către grupul energetic ucrainean ERU.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: retele energetice state baltice sua