x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sudan: Fostul preşedinte Omar Al-Bashir, inculpat pentru corupţie

Sudan: Fostul preşedinte Omar Al-Bashir, inculpat pentru corupţie

13 Iun 2019   •   21:45
Sudan: Fostul preşedinte Omar Al-Bashir, inculpat pentru corupţie

Fostul preşedinte sudanez Omar Al-Bashir, destituit şi arestat în aprilie la presiunea străzii, a fost inculpat pentru ''corupţie'', a anunţat joi agenţia oficială de presă Suna, relatează AFP.

Ajuns la putere printr-o lovitură de stat în 1989, Al-Bashir a fost destituit şi arestat de armată pe 11 aprilie la Khartoum, ca urmare a unei noi mişcări de contestare inedită, declanşată în decembrie de triplarea preţului la pâine.

''Ministerul public a anunţat că a finalizat toate anchetele referitoare la acţiunea în justiţie intentată preşedintelui demis Omar Al-Bashir de către procurori anticorupţie'', a indicat Suna. 

Citând un responsabil neidentificat, Suna a precizat că Al-Bashir este acuzat că ''deţine devize străine, că a făcut avere în mod suspect şi ilegal şi că a ordonat starea de urgenţă''. 

Arestarea lui Al-Bashir nu a calmat mişcarea de contestare, care îi cere acum Consiliului militar, care a preluat frâiele puterii, să le transfere civililor.

Printre revendicările contestatarilor figurează de asemenea judecarea lui Al-Bashir şi a principalilor responsabili ai regimului său.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sudan Omar al-Bashir coruptie