x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Summit Trump-Kim: China salută începutul unei "noi istorii"

Summit Trump-Kim: China salută începutul unei "noi istorii"

12 Iun 2018   •   10:04
Summit Trump-Kim: China salută începutul unei "noi istorii"

China, principala aliată a Coreei de Nord, a salutat marţi summitul de la Singapore dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, făcând din nou apel la o "denuclearizare totală" a ţării vecine.

 

"Astăzi, faptul că cei mai înalţi lideri ai celor două ţări au luat loc unul lângă altul pentru negocieri de la egal la egal are o semnificaţie importantă şi constituie începutul unei noi istorii", a declarat presei ministrul chinez al afacerilor externe, Wang Yi.

"China salută (acest fapt) şi îşi aduce sprijinul", a adăugat ministrul, întrebat dacă Beijingul a fost marginalizat de apropierea dintre Washington şi Phenian. "Este vorba de un obiectiv la care am sperat şi pentru care am lucrat", a spus el. In acelasi timp, la Singapore, preşedintele american a dat asigurări că denuclearizarea va începe "foarte repede".

La Beijing, Wang a pledat pentru o "denuclearizare totală", după cum cer şi Statele Unite. "Totodata, trebuie să existe un proces de pace pentru peninsulă (coreeană), pentru a rezolva îngrijorările rezonabile ale Coreei de Nord în materie de securitate", a subliniat ministrul chinez.

"Nimeni nu se poate îndoi de rolul important şi absolut unic pe care l-a jucat China. Iar acest rol va continua", a promis oficialul chinez.

China a aplicat în ultimii ani sancţiuni internaţionale pentru a-şi convinge aliatul să-şi abandoneze programul nuclear, provocând furia Phenianului. Însă cele două ţări s-au reapropiat recent, Kim Jong Un efectuând două vizite în China de la începutul anului, primele sale călătorii în străinătate după ce a preluat puterea, în 2011. AGERPRES

×