x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Summitul G7 de la Biarritz a început, anunţă Emmanuel Macron pe Twitter

Summitul G7 de la Biarritz a început, anunţă Emmanuel Macron pe Twitter

24 Aug 2019   •   19:25
Summitul G7 de la Biarritz a început, anunţă Emmanuel Macron pe Twitter

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat sâmbătă seara, pe Twitter, că summitul G7 de la Biarritz (sud-vestul Franţei) a început, promiţând că liderii statelor membre vor face tot posibilul pentru securitate, crearea de noi locuri de muncă şi combaterea inegalităţilor, transmite dpa.

''Poate nu vom realiza tot ceea ce am inclus pe agendă, dar vom face tot posibilul pentru a fi eficienţi pentru a vă garanta securitatea, a crea mai multe locuri de muncă şi a lupta contra inegalităţilor pe care le suportaţi'', a scris şeful statului francez pe Twitter.

''Vă vom ţine la curent cu progresele noastre'', a promis Macron.

Înaintea deschiderii oficiale a summitului G7, preşedintele francez şi omologul său american, Donald Trump, au avut un dejun de aproape două ore, preşedinţia franceză indicând că există ''elemente de convergenţă'' asupra unor dosare importante precum comerţul, Iranul şi incendiile din regiunea amazoniană.

Discuţiile de la Biarritz se anunţă aprinse în ceea ce priveşte impozitarea giganţilor digitali, relansarea economiei mondiale sau tensiunile comerciale americano-chineze, la o zi după impunerea de noi taxe vamale reciproce.

La reuniunea la nivel înalt a G7 (format din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite), care se încheie luni, mai iau parte cancelarul german Angela Merkel, premierul italian demisionar Giuseppe Conte, premierul britanic Boris Johnson, preşedintele american Donald Trump, premierul canadian Justin Trudeau şi premierul nipon Shinzo Abe.

În calitate de observator, Uniunea Europeană este reprezentată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: g7 Macron