x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe REACŢIE INCREDIBILĂ! Momentul în care o femeie surdă aude pentru prima dată, după 39 de ani (VIDEO)

REACŢIE INCREDIBILĂ! Momentul în care o femeie surdă aude pentru prima dată, după 39 de ani (VIDEO)

28 Mar 2014   •   10:21
REACŢIE INCREDIBILĂ! Momentul în care o femeie surdă aude pentru prima dată, după 39 de ani (VIDEO)

Datorită unui implant cohlear, britanica Joanne Milne, în vârstă de 39 de ani, poate auzi pentru prima dată în viața ei, scrie metro.co.uk. Femeia, care s-a născut fără auz, a fost copleșită de emoție în momentul în care și-a auzit propria voce.

Scroll pentru video

Joanne s-a născut cu o boală rară, numită sindromul Usher, din cauza căreia nu a auzit niciodată și a rămas fără vedere când avea 20 de ani. Femeia abia și-a putut stăpâni lacrimile în momentul în care i-a spus medicului că își poate auzi propria voce.

"Nu mă pot opri din plâns și îmi dau seama că asta îmi va schimba viața. Este cel mai emoționant și copleșitor moment din viața mea și încă sunt în stare de șoc. Trebuie să învăț să recunosc aceste sunete", a declarat femeia la BBC Radio 6.

×