x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Surpriza colosală avută de un bărbat jefuit acum 30 de ani. “Nici în filme nu am văzut aşa ceva"

Surpriza colosală avută de un bărbat jefuit acum 30 de ani. “Nici în filme nu am văzut aşa ceva"

23 Mar 2013   •   21:05
Surpriza colosală avută de un bărbat jefuit acum 30 de ani. “Nici în filme nu am văzut aşa ceva"
Un hoţ care era măcinat de sentimentul de vină după ce a furat suma de 800 de dolari, acum trei decenii, dintr-un magazin din vestul statului Michigan, a înapoiat suma furată şi a adăugat şi dobânda.

Hoţul, care a rămas anonim, a trimis o scrisoare şi suma de 1.200 de dolari în bancnote de câte 100 de dolari, la biroul şerifului din Hastings.

Expeditorul a recunoscut că acum 30 de ani a intrat prin efracţie într-un magazin din Thornapple Township. Prin intermediul scrisorii, el cere ajutor şerifului pentru a localiza proprietarul magazinului: “Am făcut un lucru foarte urât, îmi e ruşine de asta şi am trăit toţi aceşti ani măcinat de sentimentul de vinovăţie. Nu pot să exprim în cuvinte cât de rău îmi pare pentru ce am făcut. Dacă îl găsiţi pe omul de la care am furat, vă rog să-i spuneţi că am fost un prost şi că îmi pare rău”.

Potrivit Huffington Post, poliţiştii l-au găsit pe fostul proprietar al magazinului, care a confirmat că a fost jefuit în anul 1980. A fost surprins să-şi primească banii după o perioadă atât de lungă.

Ajutorul şerifului, Bob Baker, a spus că bărbatul jefuit a dorit să-şi păstreze anonimatul. "Surpriza a fost imensă, a spus că nici în filme nu a mai văzut aşa ceva", a mai precizat ajutorul de serif.


×
Subiecte în articol: surpriza bărbat jefuit hot filme bani dolari