x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suspect din SUA in atentate!

Suspect din SUA in atentate!

08 Mai 2004   •   00:00

Agentii FBI au arestat un avocat din statul Oregon, banuit ca ar fi fost implicat in atentatele din Madrid din 11 martie. Brandon Mayfield, in varsta de 37 de ani, convertit la Islam, este primul american retinut in cadrul anchetei multinationale privind atacul asupra a patru trenuri din capitala Spaniei, soldate cu 191 de victime.

IRINA CRISTEA

Amprente pe geanta cu explozibil

Potrivit presei americane, anchetatorii au descoperit amprentele lui Mayfield pe o geanta in care a fost transportat explozibilul utilizat in atentate. Aceasta informatie nu a primit confirmarea autoritatilor, care au precizat doar ca avocatul este retinut in calitate de martor, iar casa si biroul sau au fost perchezitionate. Revista Newsweek noteaza ca Brandon Mayfield nu ar fi cu totul strain de organizatia terorista Al-Qaeda, banuita ca ar fi pregatit si dus la indeplinire atentatele din martie. El a oferit sprijin juridic unui musulman din acelasi stat Oregon, intr-un proces de custodie asupra unui minor. Fostul sau client a fost condamnat mai tarziu, alaturi de alte cinci persoane, pentru conspiratie importiva intereselor SUA, dupa ce a incercat sa plece in Afganistan ca sa-i ajute pe membrii Al-Qaeda.

Familia il crede nevinovat

Familia lui Mayfield crede ca singurele motive pentru care acesta a intrat in vizorul autoritatilor sunt religia musulmana la care s-a convertit si faptul ca se numara printre criticii administratiei Bush. „Or, daca asta e o crima, ar trebui sa taxeze jumatate din populatia Americii", a declarat fratele suspectului.
×
Subiecte în articol: externe