x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suspectul în cazul atacul armat din Pittsburgh a pledat nevinovat

Suspectul în cazul atacul armat din Pittsburgh a pledat nevinovat

01 Noi 2018   •   17:50
Suspectul în cazul atacul armat din Pittsburgh a pledat nevinovat

Robert Bowers, suspectul în cazul atacului armat de la sinagoga din Pittsburgh, care a dus la moartea a 11 persoane, a pledat nevinovat, scrie BBC.

Robert Bowers, în vârstă de 46 de ani, a solicitat un proces cu juraţi, potrivit presei din SUA.

Acesta are 44 de capete de acuzare, printre care: crimă, crime motivate de ură, obstrucţionarea practicilor religioase şi alte infracţiuni. Procurorii doresc să obţină pedeapsa cu moartea în cazul atacatorului.

Autorităţile au numit atacul ca fiind cel mai grav incident antisemit din istoria SUA.

Pe lângă cele 11 persoane omorâte, şase persoane au fost rănite, inclusiv patru poliţişti, înainte ca Bowers să se predea forţelor de ordine. Robert Bowers a transmis poliţiştilor, imediat după ce a fost arestat, că “toţi evreii trebuie să moară”, potrivit autorităţilor.

 

×
Subiecte în articol: atac armat pittsburgh robert bowers