x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sute de câini au murit în SUA, după ce au consumat mâncare importată din China

Sute de câini au murit în SUA, după ce au consumat mâncare importată din China

18 Iun 2014   •   09:15
Sute de câini au murit în SUA, după ce au consumat mâncare importată din China

5.600 de câini au fost intoxicaţi, iar iar peste 1.000 au murit, în Statele Unite, după ce au consumat hrană fabricată în China, conform unei audieri care a avut loc marţi în faţa unei comisii a Congresului american, fără a se putea determina cauza exactă a acestor îmbolnăviri.

Tracey Forta, de la Agenţia americană pentru medicamente (FDA), a declarat la audiere că peste 5.600 de câini s-au îmbolnăvit, iar peste 1.000 au murit, din anul 2007, după ce au consumat carne uscată importată din China, informează AFP, citată de Agerpres.

'Din păcate până azi FDA nu a fost în măsură să identifice o cauză specifică pentru aceste îmbolnăviri sau pentru aceste decese în pofida unei anchete exhaustive', a declarat Tracey Forta director adjunct la centrul de medicină veterinară al FDA.

Producătorii de mâncare pentru animale de companie Petco şi Petsmart au anunţat că vor renunţa la mai multe produse provenite din China în lunile următoare, în condiţiile în care proprietarii de câini s-au declarat îngrijoraţi de calitatea şi de securitatea acestor alimente.

Îngrijorările privind hrana pentru animalele de companie provenită din China au apărut în 2007 când în mai multe mărci de hrană a fost descoperită melanină, un compus chimic ce serveşte în general la fabricarea plasticului, determinând o retragere masivă a conservelor.

Potrivit lui Patty Lovera, de la asociaţia independentă 'Food and Water Watch', melanina este de multe ori adăugată intenţionat în diferite produse pentru a trece testele care determină că aceste alimente conţin suficiente proteine.

×