x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sute de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din Benghazi. "Este revoltă în interiorul închisorii, dar şi un atac din exterior!"

Sute de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din Benghazi. "Este revoltă în interiorul închisorii, dar şi un atac din exterior!"

28 Iul 2013   •   11:53
Sute de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din Benghazi. "Este revoltă în interiorul închisorii, dar şi un atac din exterior!"

Peste 1.000 de deţinuţi, dintre care majoritatea de drept comun, au evadat sâmbătă dintr-o închisoare din Benghazi, capitala estului libian, pe fondul tensiunilor şi protestelor care au urmat unei serii de asasinate ce a generat furia populaţiei.

"Este o revoltă în interiorul închisorii Al Kuifiya, precum şi un atac din exterior. Peste 1.000 de deţinuţi au putut să evadeze", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul serviciilor de securitate, sub acoperirea anonimatului, relatează Mediafax. Potrivit oficialului, majoritatea evadaţilor erau deţinuţi de drept comun. "Dar unii erau deţinuţi pentru activităţi legate de fostul regim al lui Muammar Kadhafi", a adăugat el, fără alte precizări.

Premierul Ali Zeidan a confirmat evadarea. Potrivit lui, "locuitori din vecinătate au lansat un atac, deoarece nu mai vor această închisoare în apropierea locuinţelor lor".

Dimineaţă devreme, mii de manifestanţi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de partidele politice şi Fraţii Musulmani în special, acuzaţi că sunt responsabili de instabilitatea din Libia, la o zi după o serie de asasinate care au vizat în special un militant antiislamist.

Aceste manifestaţii au fost marcate de acte de vandalism împotriva sediilor principalelor două partide: Partidul pentru Justiţie şi Construcţie (PJC), aripa politică a Fraţilor Musulmani libieni, şi rivalul său, Alianţa Forţelor Naţionale (AFN, liberală).

Astfel, sediile PJC de la Tripoli şi Benghazi au fost devastate de zeci de manifestanţi, la fel ca sediul AFN din capitală.

În noaptea de vienri spre sâmbătă, câteva sute de persoane au parcurs străzile din Benghazi pentru a denunţa asasinarea, vineri, a unui avocat şi militant politic antiislamist Abdessalem al-Mesmari, precum şi a doi ofiţeri ai armatei.

Zeidan a declarat sâmbătă că frontiera cu Egiptul a fost închisă pentru călători pentru a împiedica responsabilii de acest asasinat să părăsească teritoriul, fără a preciza dacă această decizie este motivată şi de evadarea deţinuţilor.

El a anunţat, în plus, că o remaniere ministerială va avea loc în curând, pentru a reduce numărul miniştrilor "în vederea unei eficienţe sporite".

Manifestanţii acuză islamiştii că se află în spatele asasinării lui Mesmari şi de atacurile care au vizat de atunci revolta a zeci de ofiţeri, în special la Benghazi.

Protestatarii apreciază că rivalităţile politice împiedică stabilitatea ţării, unde proliferează armele. PJC şi AFN sunt acuzate că manipulează miliţiile înarmate care le servesc intereselor lor, împiedicând formarea unei armate şi a unei poliţii profesionale.

"Vrem dizolvarea tuturor partidelor. Ele sunt cauza tuturor problemelor noastre. Trebuie să adoptăm o Constituţie apoi o lege care să organizeze viaţa politică înainte de a permite partidelor să funcţioneze", afirmă Ahmed Trabelsi, un manifestant din Tripoli.

Contrar altor ţări ale Primăverii Arabe, Tunisia şi Egipt, islamiştii nu au câştigat primele alegeri libere din Libia.

Învingător în alegerile legislative din iulie 2012, AFN al lui Mahmoud Jibril, o coaliţie de mici partide liberale conduse de arhitecţii revoltei din 2011 împotriva colonelului Kadhafi, deţine 39 de mandate din cele 80 rezervate partidelor politice în Congresul General Naţional (CGN), cea mai înaltă autoritate politică şi legislativă a ţării. PJC este a doua formaţiune politică din Congres, cu 17 mandate. Celelalte 120 de locuri sunt deţinute de candidaţi independenţi cu afilieri şi convingeri diverse.

Avocatul Abdessalem al-Mesmari era unul dintre primii militanţi care au participat la manifestaţiile împotriva regimului Kadhafi în februarie 2011.

După revoluţie, el era cunoscut în special pentru opoziţia sa faţă de Fraţii Musulmani şi miliţiile islamiste care acţionează, potrivit lui, în vederea preluării puterii în pofida respingerii acestui lucru de către populaţie.

De la înlăturarea regimului Kadhafi, estul libian este teatrul unei multiplicări a violenţelor, între care atacuri împotriva judecătorilor, militarilor şi poliţiştilor care au servit în timpul fostului regim.

×
Subiecte în articol: beghazi evadare inchisoare detinuti libia