x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Taifunul Lekima se îndreaptă spre China, însoţit de vânturi puternice şi ploi torenţiale

Taifunul Lekima se îndreaptă spre China, însoţit de vânturi puternice şi ploi torenţiale

09 Aug 2019   •   14:06
Taifunul Lekima se îndreaptă spre China, însoţit de vânturi puternice şi ploi torenţiale

Autorităţile din China au emis o alertă roşie pentru taifunul Lekima, care urmează să lovească provincia estică Zhejiang la începutul zilei de sâmbătă, însoţit de vânturi puternice şi ploi torenţiale, informează Xinhua.

Al nouălea taifun din acest an urmează să se îndrepte sâmbătă spre nord-vest, de-a lungul coastei Chinei, a informat Administraţia Meteorologică Chineză (CMA), care va monitoriza situaţia în special la Shanghai şi în provinciile Zhejiang, Fujian, Jiangsu şi Shandong.

Centrul taifunului se afla vineri dimineaţă la aproximativ 290 de kilometri sud-est de oraşul Wenling din provincia Zhejiang, însoţit de vânturi care ajungeau până la 209 km/oră, a informat Xinhua.

Autorităţile au anulat preventiv serviciile de tren sâmbătă în Zhejiang, Shanghai şi în alte părţi ale Chinei şi au emis o alertă galbenă de ploi torenţiale şi inundaţii pentru provinciile aflate în calea taifunului, a informat ziarul CMA. 

Unele companii aeriene au anulat zborurile de sâmbătă din Shanghai ca măsură de precauţie, a completat CMA.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: taifun