x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Taifunul Mangkhut a făcut patru victime în sudul Chinei

Taifunul Mangkhut a făcut patru victime în sudul Chinei

17 Sep 2018   •   09:38
Taifunul Mangkhut a făcut patru victime în sudul Chinei

Taifunul Mangkhut a făcut patru victime în provincia Guangdong din sudul Chinei, au informat luni autorităţile locale.

 

Trei persoane au fost ucise de arbori doborâţi în oraşul Guangzhou din sudul Chinei, iar o altă persoană a fost omorâtă de materiale de construcţie prăbuşite de pe o clădire în Dongguan, potrivit Centrului naţional chinez pentru limitarea efectelor dezastrelor. 

Luni a început operaţiunea de curăţenie după cea mai severă furtună a anului, care a devastat duminică regiunea, determinând evacuarea a peste 2,5 milioane de persoane şi anularea zborurilor şi a curselor feroviare, potrivit Xinhua. 

În Filipine, vânturile puternice, precipitaţiile abundente şi inundaţiile provocate de taifun ar putea ridica bilanţul victimelor la circa 100 de persoane. 

Se crede că un grup format din circa 40-50 de persoane se afla într-o construcţie care "a dispărut" într-o alunecare de teren produsă pe şantierul unei vechi mine din oraşul Itogon (nord), situat la circa 200 de kilometri de Manila, a precizat primarul oraşului. 

Taifunul a paralizat şi activităţile din oraşul Hong Kong, unde peste 200 de persoane au fost rănite. 

Furtuna a doborât sute de copaci, a distrus drumuri şi trotuare. Mangkhut a provocat inundaţii de proporţii, în special în insulele învecinate cu Hong Kong, unde comunităţile trăiesc în zonele de coastă. AGERPRES

×