x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tancul invizibil, la test

Tancul invizibil, la test

de Sînziana Stancu    |    02 Noi 2007   •   00:00
Tancul invizibil, la test

Ministerul britanic al Apărării a dezvăluit recent o nouă tehnologie, ce poate face tancurile invizibile pe cămpul de luptă, scrie Daily Mail.

Ministerul britanic al Apărării a dezvăluit recent o nouă tehnologie, ce poate face tancurile invizibile pe cămpul de luptă, scrie Daily Mail. Armata a testat, in secret, săptămăna trecută, tancul supranumit "James Bond", care urmează să intre in funcţiune in 2012. Noua tehnologie foloseşte aparate de fotografiat şi proiectoare care captează imagini din mediul inconjurător şi le proiectează apoi pe vehicul, camuflăndu-l şi făcăndu-l, astfel, invizibil. Practic, oricine ar privi in direcţia tancului nu vede decăt un fundal cu peisajul ce se află in spatele vehiculului şi imprejurimile acestuia. "Creierul" din spatele acestei tehnologii este profesorul John Pendry, de la Colegiul Imperial din Londra. El a declarat că următorul pas este să facă tancul invizibil fără ajutorul proiectoarelor, "ceea ce e mai complicat, dar nu imposibil de realizat". Armata britanică a mai testat pănă acum un costum de luptă invizibil, care funcţionează potrivit aceloraşi principii ale tehnologiei care stă la baza camuflării tancului "James Bond". "Această tehnologie este incredibilă", a declarat un soldat care a participat la experiment.

×
Subiecte în articol: externe