x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Țara care nu mai are niciun caz activ de coronavirus

Țara care nu mai are niciun caz activ de coronavirus

08 Iun 2020   •   11:49
Țara care nu mai are niciun caz activ de coronavirus
Sursa foto: pixabay.com

Noua Zeelandă a ridicat luni toate restricțiile naționale instituite pentru limita transmiterea noului coronavirus, după vindecarea ultimei persoane aflate în izolare, potrivit AFP.

Totuși, controalele la frontieră vor rămâne în vigoare.

„Suntem siguri cu privire la faptul că am eradicat pentru moment transmiterea virusului în Noua Zeelandă'', a declarat prim-ministrul Jacinda Ardern. De asemenea, Ardern a menționat că măsurile de distanțare social și restricțiile privind numărul de persoane care se pot reuni nu mai sunt necesare.

Noua Zeelandă a înregistrat 1.154 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 22 de decese. În ultimele 17 zile, nu a fost raportat niciun caz nou de infectare.

×
Subiecte în articol: coronavirus noua zeelandă