x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tatăl lui Meghan Markle îşi acuză fiica de „umilirea” familiei regale britanice

Tatăl lui Meghan Markle îşi acuză fiica de „umilirea” familiei regale britanice

19 Ian 2020   •   18:30
Tatăl lui Meghan Markle îşi acuză fiica de „umilirea” familiei regale britanice

Tatăl lui Meghan Markle, Thomas Markle, şi-a acuzat fiica de „umilirea” familiei regale britanice, într-un interviu dat publicităţii la o zi după ce Palatul Buckingham a anunţat că prinţul Harry şi soţia sa nu vor mai fi membri activi ai monarhiei, informează Reuters.

Palatul a anunţat sâmbătă că cei doi nu vor mai folosi titlurile de „Alteţă Regală” şi nu vor mai primi bani din fonduri publice. Harry (35 de ani) şi soţia sa, Meghan, o fostă actriţă americană, au stârnit controverse la începutul acestei luni, când au anunţat că doresc să-şi reducă numărul îndatoririlor regale şi să petreacă mai mult timp în America de Nord.

Thomas Markle, care nu are o relaţie apropiată cu fiica sa, a declarat, în cadrul unui documentar difuzat de ştirile „Channel 5”, că, în opinia sa, Meghan (38 de ani) dă cu piciorul „visului oricărei fetiţe”.

„Este dezamăgitor pentru că trăia practic visul oricărei fetiţe. Toate fetiţele doresc să devină prinţese, iar ea a obţinut acest lucru, iar acum îi dă cu piciorul, pentru bani, după câte se pare”, a spus Markle.

Interviul a fost filmat după anunţul cuplului princiar, conform căruia cei doi se vor retrage din calitatea de membri activi ai familiei regale.

„Channel 5” a difuzat o parte din interviu duminică, precizând că documentarul va fi difuzat integral în „săptămânile care vor urma”.

Thomas Markle a descris familia regală ca „una dintre cele mai longevive instituţii care au existat vreodată”, spunând că, atunci când Meghan s-a căsătorit cu Harry, în mai 2018, şi-au luat angajamentul de „a face parte din familia regală şi de a reprezenta familia regală”.

„Aceasta este una dintre cele mai mari şi longevive instituţii care au existat vreodată”, a spus el. „O distrug, o umilesc, o uzează... O transformă acum într-un Walmart cu o coroană deasupra. Este ceva ridicol, nu ar trebui să facă asta”.

Thomas Markle nu a mai vorbit cu fiica sa după căsătoria acesteia cu prinţul Harry.

La începutul acestei luni, publicaţia britanică „Mail on Sunday” a depus în instanţă strategia de apărare în procesul intentat de Meghan, după publicarea unei scrisori private trimise de aceasta tatălui ei.

Thomas Markle a mai spus că nu crede că fiica sa îl va contacta.

„Nu cred că va lua legătura cu mine, mai ales acum... şi nici Harry. Cred că amândoi se transformă în nişte suflete pierdute în acest moment”, a mai spus acesta.

„Nu ştiu ce caută. Nu cred că ştiu nici ei ce anume caută”, a încheiat el.

AGERPRES

×